Platforma Omegle, care le permitea utilizatorilor să interacționeze aleatoriu cu necunoscuți, s-a închis, după 14 ani de activitate. Menit să încurajeze interacțiunea socială și schimbul de idei, site-ul trecuse în ultima vreme printr-o serie de controverse, legate în special de siguranța copiilor.
Omegle a fost o platformă online de chat video și text care permitea utilizatorilor să se conecteze cu alți utilizatori, la întâmplare, de pe întreg globul. Lansat în 2009, serviciul s-a închis oficial acum. Anunțul de închidere a inclus o imagine cu sigla companiei, pusă pe o piatră funerară. Fondatorul Leif K Brooks a declarat, potrivit BBC, că operarea site-ului web „nu mai este sustenabilă, financiar și nici psihologic”.
„Unii oameni l-au folosit greșit, inclusiv pentru a comite crime nespus de odioase. Oricât de mult aș dori ca circumstanțele să fie diferite, stresul și cheltuielile acestei lupte - împreună cu stresul și cheltuielile existente pentru operarea Omegle și lupta împotriva utilizării lui greșite - sunt pur și simplu prea mari”, a declarat Brooks.
Omegle s-a închis, după 14 ani de activitate
Decizia vine în timp ce platformele de social media se confruntă cu un control sporit din partea autorităților de reglementare din întreaga lume, notează DC News. Omegle a fost subiect de controverse, inclusiv într-un caz de referință în care un tânăr american a acuzat platforma că l-a conectat, prin algoritmii specifici, cu un pedofil.
Mai mult, BBC a descoperit că site-ul a fost menționat în peste 50 de cazuri împotriva pedofililor în țări precum Marea Britanie, SUA și Australia. Platforma de partajare video TikTok a interzis partajarea link-urilor către această platformă informatică, după ce o investigație a BBC din 2021 a descoperit pe site ceea ce păreau a fi copii care se expun străinilor.