Expoziţia „Pasiunea de a colecţiona” a fost vernisată în data de 28 februarie 2017, în fastuoasa Sală a Coloanelor din Palatul Culturii Ploieşti. Printre exponate se regăsesc aparate de radio, patefoane, gramofoane, felinare, arme, cărţi poştale, vase de ceramică, monede, insigne, icoane şi tablouri - piese de o reală valoare ce aparțin colecţionarilor Doru Fărcuş, Nelu Coman, Cristian şi Ciprian Rădulescu, Mihai Chiroiu, Ştefan Canurschi, Alexander şi Gabriel Hirsch, Lucian Mihăescu, Mircea Mitroiu şi Boris Paraschivescu. Indiferent de profesie, vârstă sau posibilități materiale, toți acești oameni au în comun nobila pasiune de a colecționa.
Pasiunea colecționarului presupune nu numai căutarea şi achiziţionarea unor noi obiecte, ci şi restaurarea, catalogarea, autentificarea, conservarea şi prezentarea acestora în faţa publicului. Dincolo de plăcerea și bucuria de a deține lucrurile care îi pasionează, este o muncă susținută, permanentă și dedicată, o căutare neîncetată. Pentru a le onora efortul în mod simbolic, prof.dr. Emilia Iancu, director al Muzeului și Maria Boaru, muzeograful care a făcut posibilă această expoziție, au oferit mape și diplome de participare tuturor expozanților.
Despre colecția sa de vase ceramice, Ștefan Canurschi spune: “am grijă să adun doar piesele care-mi spun o poveste, în care se simte viața care a trecut prin ele”. Sunt obiecte pe care le-a găsit abandonate prin gospodăriile țărănești, pe care le-a salvat, după ce și-au îndeplinit menirea.
Colecția de cartofilie a lui Mihai Chiroiu a participat la numeroase expoziții în țară și străinătate. “La început am privit cu plăcere o imagine sau un text de pe o carte poștală veche un personaj, un eveniment de acum o sută de ani. Apoi, documentându-mă, am descoperit lumea fascinantă de altă dată a lui Iorga, a Văleniului natal, a lui Vuia, Vlaicu și Coandă, a micilor negustori ce-și purtau marfa la piață în coșuri atârnate de cobilițe, a misterioșilor nomazi despre care n-am știut niciodată de unde vin și unde se duc...”, mărturisește colecționarul.
Pasionat de antichități, Nelu Coman a achiziționat obiecte de prin târgurile de vechituri sau de la centrele de colectare de fier vechi și le-a restaurat, cu multă muncă și cheltuială: “merită acest sacrificiu, pentru că, la final, ai o dublă satisfacție: una că obiectul arată aproape de forma inițială și a doua că obiecte care erau pe cale să ajungă la topire sunt salvate și introduse în circuitul obiectelor culturale”. Astfel, în colecția sa regăsim cântarul de bucătărie Florenz, cântar balanță din 1900, fier de călcat din fontă, râșniță de cafea din fontă din 1920, lămpi și multe alte lucruri, fiecare cu povestea lui.
Doru Fărcuș este posesorul unei dintre cele mai impresionante colecții de antichități din țară și a participat la peste 30 de expoziții, fiind furnizor de obiecte de patrimoniu pentru numeroase muzee. Obiecte din colecția sa au folosit ca recuzită pentru filme celebre, precum „Conan”, “Highlander”, “Sherlock Holmes”. “În expoziția prezentă sunt mai multe „picioare” de colecție, cu predilecție de tehnică de casă. Puteți vedea evoluția aparatului de radio, de fotografiat, a instrumentelor de înregistrare și redare a sunetului, orologerie și, bineînțeles, un domeniu ce ține de istoria poporului român, colecția de artă. Spre deosebire de colecția unui muzeu, cea a unui colecționar este vie, adică poate pierde o parte din piese, dar în felul acesta se poate îmbogăți valoric prin achiziția altor piese. Casele de filme au grijă de obiectele mele, mi le aduc înapoi și plătesc, ajutându-mă astfel să întrețin o colecție, ceea ce nu este ușor”, ne spune Doru Fărcuș.
Tată și fiu, Alexander și Gabriel Hirsch au aceeași pasiune, colecția de artă și antichități. Atracția spre numismatică a lui Alexander Hirsch a început de la o monedă de argint cu regele României Carol I și s-a transformat într-o colecție de peste 2000 de monede. În expoziție sunt prezentate monede, ustensile de fumat și icoane. “Am crescut înconjurat de antichități și obiecte de artă. Am început în copilărie cu monede și ulterior a ajuns să realizez o colecție închegată de ustensile și unelte pentru fumători”, afirmă Gabriel. Colecția sa numără peste 100 de pipe, 20 de tabachere și 50 de brichete, realizate la un nivel artistic deosebit.
Colecționarul de insigne Lucian Mihăiescu a fost marcat de personalitatea profesorilor săi N. Simache și M. Moșneaga. Ne spune că îi plac avioanele și armele, îi place viața și să ajute oamenii. “Insignele acestea au o valoare sentimentală, greu de măsurat în bani. Metaforic vorbind, ele reprezintă sufletul meu pe pereți, pe care nu-l vând”, mărturisește colecționarul.
Colecția de artă Mielu și Mircea Mitroiu cuprinde peste 120 de lucrări de pictură, grafică, acuarelă, aparținând unor pictori contemporani renumiți, precum Teodor Macarie - „Biserica din Brebu”, Marcel Chirnoagă – “Lupta cu taurul”, Mircea Doinaru – Nud, sau Spiru Chintilă – “Natură moartă cu flori” . “Împreună cu fiul meu am strâns o colecție de artă frumoasă, pentru sufletul nostru, dar și pentru a contribui la ajutorul celor care creează asemenea opere”, a spus Mielu Mitroiu.
Pasionat de artă, Boris Paraschivescu are o colecție de peste 200 de lucrări de pictură și 250 de lucrări de grafică expuse deja la trei expoziții de autor organizate de muzee de artă și la mai multe expoziții colective. “Sunt un mare iubitor de frumos, începând de la ființele vii și până la obiecte. La această expoziție am adus picturi mai vechi, majoritatea nesemnate”, a menționat colecționarul.
Cristian și Ciprian Rădulescu, fii de armurier, au transformat meseria tatălui în pasiune pentru arme, istorie, tradiții militare și pentru acțiuni de reconstituire istorică. Sunt membri ai Asociației “6 Dorobanți”, care are ca obiectiv promovarea tradițiilor militare românești. Au participat la numeroase expoziții temporare organizate de muzee din Ploiești, București și Brașov. “Uniforma pe care o prezentăm astăzi este de sergent de artilerie român, de la Războiul pentru Independență”, a afirmat cu mândrie de român adevărat, Ciprian Rădulescu.
Expoziţia din Sala Coloanelor este organizată de Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova și face parte din seria evenimentelor anuale înscrise în proiectul „Colecţii şi colecţionari”. Este deschisă pentru vizitare de marţi până duminică, între orele 9.00- 17.00, până la finele lunii martie 2017.
Roxana Manolache