Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte anunţă trecerea la programul de iarnă pentru obiectivul turistic „Peștera Ialomiței”.
Începând cu data de 1 octombrie 2024, Peştera Ialomiţei îşi modifică programul de vizitare, urmând să fie deschisă în intervalul orar 9:00 - 16:00, zilele de vizitare rămânând aceleași - de luni până duminică. Prețul unui bilet este de 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, județul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă, din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei, situată sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, numit şi Bucura Dumbravă.
Încărcătura deosebită a acestor locuri i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât şi pe primii creştini - călugării, care se aflau în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii. Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să creştineze populațiile de la nord de Dunăre.
Peştera Ialomiţei se întinde pe o suprafață de 1.128 metri, din care doar 480 m sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Temperatura în peşteră oscilează între 5 şi 6 grade. Umiditatea este destul de mare, între 85 şi 100%.