Oamenii de ştiinţă din cadrul proiectului Event Horizon Telescope (EHT) au prezentat, miercuri, prima fotografie a unei găuri negre, un "rezultat revoluţionar" în domeniul astrofizicii.
Gaura neagră măsoară 40 de miliarde de kilometri - de trei milioane de ori mai mare decât Pământul - şi a fost descrisă de cercetători drept "un monstru", potrivit BBC, citată de news.ro.
Gaura neagră se află la 500 milioane de trilioane de km distanţă şi a fost fotografiată de o reţea de opt telescoape din întreaga lume.
Găurile negre sunt alcătuite din cantităţi uriaşe de materie strânsă într-o zonă mică, potrivit NASA, creând un câmp puternic gravitaţional care atrage totul din jur, inclusiv lumina.
Pentru a surprinde o imagine a unei găuri negre, cercetătorii au combinat puterea a opt radiotelescoape din jurul lumii folosind o tehnologie numită Very-Long-Baseline-Interferometry (VLBI), potrivit European Southern Observatory, care face parte din EHT. Aceasta creează un telescop virtual aproape de aceeaşi mărime cu cea a Pământului.
Existenţa găurilor negre este universal acceptată printre astronomi, dar încă există multe lucruri necunoscute despre ele.