Programul spectacolelor la Teatrul „Toma Caragiu”, în perioada 4 - 10 noiembrie

teatru ploieşti
Sursa foto: Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În oferta săptămânii la Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti se numără premiera oficială a spectacolului “Ivanov” şi “Toxic”, în regia lui Florin Piersic Jr.

Publicul de toate vârstele este invitat la reprezentaţiile pregătite de actorii teatrului ploieştean, secţiile Dramă şi Animaţie.

Premiera oficială a spectacolului “Ivanov” va avea loc joi, 7 noiembrie, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”.

Cea mai recentă montare din repertoriul secţiei Dramă vorbeşte despre un suflet obosit, copleşit de singurătate şi vinovăţie, într-o luptă continuă cu sine şi cu realitatea din jur, în căutarea echilibrului interior, despre familia care se destramă sub greutatea circumstanţelor, despre puterea distrugătoare a banilor şi iluziile amare ale vieţii, se arată în descrierea spectacolului.

“Toxic”, spectacolul programat vineri, 8 noiembrie, de la ora 18.30, la sala Teatrului „Toma Caragiu”, explorează complexitatea relaţiilor interumane din zilele noastre, dezvăluind un spectru larg de emoţii şi comportamente care modelează interacţiunile dintre oameni. Personajele poartă măşti sociale care fie le ascund adevăratele intenţii, fie devin parte din identitatea lor, şi ne arată fragilitatea şi imperfecţiunea umană, subliniind că, deşi oamenii îşi caută fericirea în doi, pot ajunge să îşi trăiască singuratatea în cuplu.

Pentru iubitorii de piese clasice, teatrul ploieştean a pregătit “O noapte furtunoasă”, sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 18.30 şi “Descurcă lume”, duminică, 10 noiembrie, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”.
Copiii sunt invitaţi duminică, 10 noiembrie, de la orele 10.30 şi 12.00, la sala Teatrului de Animaţie Imaginario, la întâlnirea cu “Peter Pan”, despre care regizorul Cristian Mitescu declară: “Când te gândeşti la „Peter Pan” te gândeşti la zbor, imaginaţie şi copilărie. Acest spectacol e zborul meu, imaginaţia şi copilăria pe care din păcate le-am descoperit prea târziu. Orice copil îşi doreşte să fie mare şi orice adult să fie copil. Îmi doresc să fiu copil şi om mare în acelaşi timp. „Peter Pan” e la limită, m-a ajutat să rezolv această ecuaţie”.

Biletele se găsesc la Agenţia de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti sau online, pe site-ul www.teatruploiesti.ro.

 

 

Image