Regele britanic Charles al III-lea şi soţia lui, Camilla, au prezentat scena oficială pe care se va desfăşura în luna mai concursul Eurovision 2023.
Potrivit Agerpres citând Reuters, Charles al III-lea şi regina consoartă, ale căror încoronări vor avea loc cu doar câteva zile înaintea concursului Eurovision 2023, s-au întâlnit totodată cu reprezentanta Regatului Unit din acest an, Mae Muller, şi au luat parte la înregistrările pentru o emisiune TV de divertisment pentru copii, "Blue Peter".
"Vom urmări concursul cu mare interes şi vă vom face galerie!", a declarat regele Charles în timp ce discuta cu cântăreaţa Mae Muller, potrivit sursei citate.
Liverpool va găzdui marea competiţie muzicală europeană în numele Ucrainei, ţara care a câştigat ediţia de anul trecut, dar care nu poate să o organizeze în 2023 din cauza invaziei militare a Rusiei. Marea Britanie a ocupat locul al doilea la concursul din 2022.
La finalul unei numărători inverse la care au participat numeroşi spectatori, regele Charles şi regina Camilla au dezvăluit publicului general scena pe care se va desfăşura competiţia, apăsând pe un mare buton roz, care a dat startul unei serii de imagini colorate şi unor acorduri muzicale foarte ritmate.
Concursul Eurovision 2023 se va desfăşura între 9 şi 13 mai.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto Agerpres.