The Cranberries au lansat ultimul lor album, un omagiu adus solistei Dolores O'Riordan

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Trupa The Cranberries şi-a luat la revedere cu ultimul său album lansat vineri, un omagiu adus solistei Dolores O'Riordan care a murit anul trecut la vârsta de 46 de ani, relatează Reuters, citată de AGERPRES.
"In the End" este cel de-al optulea album de studio al trupei devenită faimoasă la începutul anilor '90, cu hit-uri precum "Zombie" şi "Linger", şi include înregistrările finale ale lui O'Riordan, care a murit înecată în baia unui hotel din Londra în ianuarie 2018 din cauza intoxicaţiei cu alcool. Lucrările la album au început în timpul unui turneu din 2017 şi până în iarna acelui an, Dolores O'Riordan şi chitaristul Noel Hogan au scris şi realizat 11 piese.
Cu vocea lui O'Riordan înregistrată, Hogan, basistul Mike Hogan şi bateristul Fergal Lawler au terminat albumul în memoria ei.
"Când am realizat cât de puternice erau melodiile, acesta a fost adevăratul factor de decizie. Nu avea niciun rost să încerci să distrugi moştenirea formaţiei", a declarat Noel Hogan într-un interviu.
"Era evident că Dolores dorea acest album pentru că atunci când auzi albumul, auzi cântecele şi cât de puternice sunt ele. Ea a fost foarte, foarte încântată să înregistreze aceste melodii", a mai spus el.
Trupa The Cranberries a luat naştere în 1989 în Limerick cu un alt solist. O'Riordan l-a înlocuit un an mai târziu, iar grupul a devenit cea mai bine vândută trupă rock din Irlanda după U2, cu peste 40 de milioane de albume.
Sursă foto The Guardian.

Image