TOP 3 ALTFEL de idei de cadouri pentru pasionații de tehnologie

TOP 3 ALTFEL de idei de cadouri pentru pasionații de tehnologie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Când vine vorba de făcut cadouri unei persoane dragi, primul lucru de care ar trebui să te legi, pentru a face alegerea corectă, este pasiunea sa. Darurile se fac din inimă, pentru a-i bucura pe cei din jur, iar de cele mai multe ori nu este suficient să te raportezi numai la nuanța simbolică a obiectului oferit sau a gestului făcut, ci ai nevoie și de o notă concretă, practică și interesantă a darului.

Ce îi dăruiești unei persoane pasionate de gadgeturi, inovație și nou? Poate ți se pare că acest gen de persoane nu mai pot fi impresionate de nimic pentru că sunt mereu la curent cu tot ceea ce ține de tehnologie, dar nu este așa. Dacă îți pui, preț de câteva minute, imaginația la contribuție poți găsi, chiar mai repede și mai ușor decât credeai, o idee potrivită pentru un astfel de cadou.

Iată câteva sugestii care s-ar putea să te inspire:

  1. O experiență de neuitat la un festival de tehnologie

Știi foarte bine că persoana căreia urmează să-i faci darul este pur și simplu înnebunită după absolut tot ceea ce ține de domeniul tehnologiei. Atunci de ce să nu-i faci cea mai frumoasă surpriză și să-i dai drept cadou bilete la cel mai tare festival de tehnologie? Unul dintre cele mai tari astfel de festivaluri din România este Bucharest Tech Week. An de an, pasionații de soluții și gadgeturi inovatoare, dar și dezvoltatorii, profesioniștii și antreprenorii la început de drum care vor să-și deschidă o afacere în acest domeniu, iau parte la acest eveniment fabulos. Găsești detalii, informații cu privire la data când va avea loc festivalul chiar pe pagina evenimentului, techweek.ro, iar tot de acolo poți procura și biletele pentru a le oferi în dar.

  1. O călătorie în literatura de specialitate

Cei pasionați de tehnologie își ocupă, mai ales în zilele noastre, cea mai mare parte din timp căutând informații și noutăți în mediul online. Chiar dacă ți se pare o idee banală, o carte își va găsi mereu un loc potrivit în sufletul unei persoane însetate de cunoaștere. Așadar, cu ideea oferirii în dar a unei cărți din domeniul tehnologiei sunt șanse foarte mici să dai greș. Poate fi cel mai nou volum apărut pe piață din acest domeniu sau ceva clasic, orice ai alege, va fi bine primit.

  1. Un cadou nostalgic, plin de intensitate

Tehnologia nu se rezumă numai la gadgeturile și la dispozitivele de ultimă generație. Cei care iubesc această știință aflată într-o nesfârșită ascendență sunt, cu siguranță, interesați și de începuturile erei tehnologice, când ramura descoperirii lucrurilor noi, revoluționare, abia începea să prindă contur. Din acest motiv, n-ar fi o idee rea să-i oferi pasionatului de tehnologie un obiect vechi, nostalgic, retro, care stă la bazele erei digitale. Va fi pentru el/ea o reîntoarcere fabuloasă în vremuri de mult apuse, pe când oamenii abia construiau, de exemplu, primele stații de emisie radio sau primele telefoane mobile.

Așadar, lucrurile nu sunt chiar atât de complicate. Chiar dacă nu ești la zi cu inovațiile din tehnologie, poți găsi variante inedite de altfel de cadouri și pentru cei care au o slăbiciune pentru acest domeniu. 

sursa foto: pixabay.com

Image