Fetele adoră combinaţiile vestimentare originale, care le oferă feminitate şi eleganță din belşug, şi încearcă din răsputeri, chiar şi în sezonul estival, să se îmbrace diferit de celelalte surate, în aşa fel încât să atragă atenţia celor din jur, să stârnească privirile admirative ale bărbaţilor sau pe cele invidioase ale altor reprezentante ale sexului feminin.
Câteva ţinute cool pentru sezonul estival trebuie să existe într-o garderobă de fashionistă. De exemplu, deşi temperaturile de afară s-ar putea să pară contraindicate purtării unor botine, totuşi, există zile răcoroase când ai putea să le porţi şi vara. O ţinută îndrăzneaţă poate să fie compusă dintr-o rochie vaporoasă, câteva accesorii chic şi o pereche de botine negre, fără tocuri, aşa că da click aici şi alege ce-ţi place pentru outfitul tău. Fii îndrăzneaţă!
Iată un top 5 al celor mai cool outfituri estivale, care te scot din anonimat!
1.Jeanşii rupţi sunt tot mai populari, fiind preferaţi atât de fete, cât şi de băieţi. O alegere curajoasă este purtarea lor în varianta scurtă, foarte decupaţi, combinaţi cu o cămaşă oversize, strânsă pe talie cu o curea sofisticată. Tenişii în picioare pot să dea o notă lejeră, foarte dorită de majoritatea tinerelor, dar nici pantofii cu toc nu sunt de lepădat pentru că ar putea transforma outfitul într-unul elegant, potrivit pentru o ieşire la restaurant, la cinematograf, la un concert sau pentru o plimbare în parc;
2.Fusta vaporoasă ar putea să devină piesa de rezistenţă în combinaţie cu un top cu spatele gol şi o pereche de pantofi decupaţi, cu găuri, care să ofere confort picioarelor. Dacă vremea este mai rece şi zilele însorite sunt înlocuite de nori şi ploi, atunci este uşor să renunţi la pantofii decupaţi şi să-i înlocuieşti cu o pereche de ghete chic;
3.O bluză cu umeri goi, cu mâneci lăsate sau bufante poate fi completată cu nişte pantaloni scurţi sau cu o fustă din denim, chiar în modele supradimensionate. Accesoriile pot crea un outfit fabulos: cercei spectaculoşi, brăţări multe, din materiale textile, curea simplă, geantă stil etnic, eşarfă din mătase. Încălţămintea potrivită pentru o astfel de ţinută vestimentară poate fi diferită, în funcţie de locul în care vrei să mergi: tenişi, pantofi Oxford, sandale cu toc pătrat, șlapi, cizme de vară;
4.O altă idee interesantă de a purta hainele în aşa fel încât să uimeşti pe cei din jur este să îmbraci ţinuta sport, de firmă, în combinaţie cu pantofii cu toc. Pare ciudată asocierea, dar multe vedete naţionale şi internaţionale o practică şi obţin un look fabulos, de invidiat. Desigur, este nevoie de puţină creativitate la accesorizare, de încredere în forţele proprii şi de o atitudine potrivită;
5.Rochia cea mai sexy din dulap este perfectă pentru o zi de vară în care vrei să te simţi frumoasă, elegantă, chic. Încalţă sandalele pentru a obţine o ţinută obişnuită sau cizmele lungi, găurite, care lasă pielea piciorului să se aerisească. Nu uita pălăria şi câteva bijuterii handmade care să acopere decolteul generos!
În concluzie, pentru a crea ţinute interesante şi atractive trebuie doar să te gândeşti la ce piese ai putea folosi în aşa fel încât să ieşi din rutina zilnică. Îmbracă-te cu stil, chiar dacă mergi până la piaţă sau faci o vizită unei prietene din liceu!
Surse foto: shutterstock.com