Top patru materiale necesare pentru a crea cele mai frumoase mărțișoare handmade

Top patru materiale necesare pentru a crea cele mai frumoase mărțișoare handmade
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăvara este ocazia perfectă pentru a-ți arăta aprecierea pentru persoanele dragi. Mărțișoarele sunt, așadar, o oportunitate bună pentru a face o bucurie cuiva cu ocazia sărbătorilor de la început de anotimp. Firul de mărțișor are o semnificație aparte pentru spiritualitatea românească, de aceea 1 martie a rămas până în prezent un moment îndrăgit al anului.

Broșele și brățările, de exemplu, sunt o opțiune foarte bună pentru un cadou simbolic la începutul sezonului cald. Acestea pot fi create manual, pentru a avea o notă personală mai accentuată. Pentru orice tip de mărțișor dorești să creezi, este important să ai elementele potrivite pentru a-ți fi ușor să-ți desfășori activitatea.

Iată ce obiecte te pot ajuta să realizezi mărțișoare handmade reușite pentru 1 și 8 Martie!

Cristale Swarovski

Cristalele Swarovski de la Emidale pentru crearea obiectelor manuale sunt o opțiune aleasă de multe persoane care aleg să își manifeste, astfel, creativitatea și să obțină un venit în plus. Acestea pot fi folosite pe post de mărgele sau pot fi lipite. 

Poți realiza, de exemplu, modele florale din astfel de cristale, la care să atașezi ace de broșă simple sau cu strasuri. De asemenea, brățările și colierele realizate din aceste materiale se remarcă prin înfățișare și calitate, astfel încât vor fi apreciate cu siguranță de orice persoană.

Nasturi decorativi din lemn

O altă variantă la îndemână este folosirea nasturilor decorativi de lemn, în culori vesele, care sunt potriviți mai ales pentru mărțișoarele pentru copii, dar nu numai. Aceștia pot fi folosiți pentru a realiza brățări din fir de mărțișor. De asemenea, se potrivesc foarte bine cu anotimpul, pentru că au forme de flori și fluturi, de exemplu.

Etamina și ața, pentru mărțișoare cu motive tradiționale

Un alt material pe care îl poți folosi cu succes pentru a realiza mărțișoare reușite este și etamina, pe care se pot coase motive tradiționale. Pentru că au legătură cu tradițiile românești, acestea se pretează foarte bine pentru sărbătorile de la începutul lui martie. 

Există o mare varietate de simboluri naționale din care poți alege. În principal, sunt folosite motivele geometrice și cele inspirate din natură. Acestea pot fi realizate cu ușurință, prin câteva puncte de cusătură simple. Poți realiza pandantive pentru coliere, brățări din broderii sau broșe pe etamină.

Săculețe organza sau cutii, pentru prezentarea atractivă a mărțișoarelor

În afara accesoriilor pentru mărțișor propriu-zise, este nevoie să-ți prezinți creațiile cât mai eficient. Poți alege săculețe organza, de culoare roșie, potrivită pentru sărbătoarea de 1 Martie. De asemenea, există, pentru broșe și cutii cu aspect de catifea, pentru ca acestea să fie dăruite, păstrând un element de surpriză.

În afară de acestea, nu poate lipsi firul de mărțișor de bună calitate, de diferite grosimi, pentru a putea să îl folosești după cum cere situația. Alegerea acestuia depinde de rolul pe care dorești să îl aibă firul în cadrul design-ului. Dacă alegi să realizezi obiecte simple, cu puține culori, poți să îl pui în prim-plan.

În luna martie, mărțișoarele handmade sunt o alegere bună pentru orice persoană care dorește să adauge cadourilor o notă personală. De asemenea, crearea acestora este utilă și dacă dorești să ai un venit suplimentar. Este ușor să le realizezi, având la îndemână câteva elemente ușor de obținut.

Sursă foto: Shutterstock.com

Image