Trupul neînsufleţit găsit în lacul Piru din sudul Californiei aparţine actriţei Naya Rivera, cunoscută pentru rolul din serialul de televiziune ''Glee'', a confirmat luni biroul şerifului comitatului Ventura, potrivit DPA, citată de AGERPRES.
Actriţa a fost dată dispărută miercuri după ce a închiriat o barcă împreună cu fiul ei în vârstă de patru ani. Autorităţile suspectau că Rivera, în vârstă de 33 de ani, s-a înecat accidental.
''Astăzi, echipele noastre de căutare au recuperat un corp din apele lacului. Pe baza locului unde a fost găsit trupul, a caracteristicilor fizice, a hainelor pe care le purta, a condiţiei în care se afla, precum şi a faptului că nu au fost alte persoane date dispărute în zonă suntem convinşi că trupul pe care l-am găsit este al lui Naya Rivera'', a declarat şeriful comitatului Ventura, Bill Ayub, la o conferinţă de presă.
Şeriful a mai precizat că nu au fost identificate indicii de suicid sau vreo altă infracţiune asociată morţii actriţei.
Fiul lui Naya Rivera a fost găsit miercuri dormind singur într-o barcă închiriată. Băiatul nu a fost vătămat.
Acesta le-a povestit anchetatorilor că el şi mama au înotat în lacul Piru şi că Rivera l-a ajutat să urce din nou în barcă după care actriţa a dispărut în apele lacului, a spus şeriful Ayub.
Naya Rivera a interpretat timp de şase ani rolul majoretei Santana Lopez în serialul ''Glee'', o comedie muzicală despre corul unui liceu.
Sursă foto digitalspy.com.