Twitter le cere utilizatorilor, de acum, să aibă un cont pe platforma de socializare pentru a vizualiza tweeturi

twitter cont
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Twitter le va cere acum utilizatorilor să aibă un cont pe platforma de socializare pentru a vedea tweeturile. Elon Musk spune că aceasta este "o măsură temporară de urgenţă”. De asemenea, numărul postărilor care pot fi citite a fost limitat, fiind avantajați cei care plătesc un abonament lunar.

 

Utilizatorii care încearcă să vadă conţinutul de pe platformă vor trebui să-și creeze cont sau să conecteze la un cont existent. Musk justifică măsura prin faptul că "au fost furate date atât de mult încât a degradat serviciul pentru utilizatorii normali!”, iar  sute de organizaţii sau mai multe folosesc datele ”extrem de agresiv”, afectând experienţa utilizatorului, notează presa internațională, citată de News.ro.

Musk a mai anunțat limitarea temporară a numărului de postări care pot fi citite, astfel:

 

  • Conturile verificate (cei care plătesc abonamentul lunar să primească bifa albastră - n.r.) pot citi până la 6000 de mesaje pe zi.
  • Toate conturile neverificate pot citi până la 600 de mesaje pe zi.
  • Noile conturi neverificate sunt limitate la citirea a 300 de postări pe zi.

La începutul lunii iunie, Twitter a anunţat planuri de a se concentra pe parteneriate video, creatori şi comerţ pentru a revitaliza afacerea companiei de social media dincolo de publicitatea digitală.

De asemenea, rețeaua a început să taxeze utilizatorii să acceseze interfaţa sa de programare a aplicaţiilor (API), utilizată de aplicaţii şi cercetători terţi.

 

Image