Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunţat vineri că românii au la dispoziţie o nouă platformă online cu produse culturale gratuite, realizată de PES activists România.
"CulturaDeAcasa.ro este un proiect online care vine în ajutorul tuturor celor pasionaţi şi interesaţi de cultură, în această perioadă în care românii nu mai pot merge la teatru sau concerte şi nu-şi pot planifica vacanţe sau alte experienţe culturale. La iniţiativa europarlamentarului Victor Negrescu, PES activists România lansează această platformă care pune la dispoziţia utilizatorilor de internet informaţii despre activităţi şi evenimente culturale la care oricine poate avea acces online. Prin efortul echipei de voluntari PES activists, platforma va fi alimentată continuu cu astfel de resurse identificate în spaţiul virtual", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
CulturaDeAcasa.ro conţine informaţii actualizate despre tururi virtuale ale unor oraşe sau muzee, piese de teatru ce pot fi vizionate online, biblioteci virtuale, spectacole de operă şi alte activităţi culturale disponibile în mediul online, facilitând accesul la aceste resurse culturale şi de petrecere a timpului în contextul restricţiilor de circulaţie şi a măsurilor de distanţare socială.
Victor Negrescu i-a îndemnat pe toţi cei care vor să contribuie la dezvoltarea platformei să contacteze echipa de la PES activists România.
Sursă foto culturadeacasa.ro