Camera Deputaților a adoptat cu 251 de voturi pentru, două abţineri şi niciunul împotrivă proiectul Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinului.
Proiectul a fost inițiat de către chef Nico Lontras (Rare Food Services), Cezar Ioan (vinul.ro) şi Cosmin Dragomir (gastroart.ro), la prima ediție a Congresului Naţional de Gastronomie şi Vin, fost depus de către deputatul braşovean Mihai Mohaci şi a suferit în parcusul legislativ câteva modificări faţă de forma iniţială.
Potrivit news.ro, proiectul prevede ca Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinului Românesc să fie sărbătorită în ultima duminică a lunii octombrie și poate fi organizată de "autorităţile publice centrale, locale, de celelalte instituţii ale statului, de persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social sau ştiinţific, în scopul de a aprecia şi promova obiceiurile şi produsele culinare tradiţionale".
Autorităţile publice centrale şi locale pot contribui la organizarea acţiunilor precizate prin acordarea de sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Miercuri, 16 aprilie, la ediţia a III-a a Congresului Naţional de Gastronomie şi Vin (care va avea loc la ora 10.00 în Aula ASE Bucureşti, iniţiatorii vor lansa şi un ghid de bune practici pentru această lege.
"Ziua gastronomiei şi vinurilor din România poate fi unul dintre factorii care să declanşeze pofta pentru (re)cunoaştere, mândrie şi progres. Francezii, italienii, spaniolii, nemţii, cehii, turcii (şi cam toate popoarele "cu istorie" la care ne putem uita) au făcut din gastronomie (şi vinuri, unde acesta e tradiţional) vârf de lance pentru atragerea de turişti, pentru exporturi, pentru a reconstrui legăturile invizibile care alcătuiesc ţesătura intimă a unei naţiuni", spune Cezar Ioan (vinul.ro).
"Este un prilej perfect pentru parteneriate public-private prin care să celebrăm gastronomie românească altfel decât în faţa grătarului cu paharul de tulburel în mână. Putem organiza dezbateri, conferinţe, expoziţii tematice, lansări de carte etc. Mi-aş dori ca restaurantele să se folosească de acest pretext pentru a prezenta meniuri special concepute pentru această zi", declară Cosmin Dragomir (gastroart.ro).
Chef Nico Lontras afirmă: "Este un pas important pentru ne stabili identitatea culinară naţională, regională, locală şi microlocală. Promovarea gastronomiei şi a vinurile autohtone se face după ureche, după cum îl taie capul pe fiecare. Poate e timpul să avem un concept robust şi atractiv pentru potenţialii turişti, o strategie pe termen scurt, mediu şi lung care să fie în folosul tuturor".
Foto cu caracter ilustrativ.