Situație hilară pentru un bărbat cu handicap din Gorj, care a fost nevoie să aleagă între pasiunea lui de a cânta la pian, prin care mai câștiga un ban mergând la nunți, și pensia de 640 de lei asigurată de stat, relatează Gazeta de Sud.
Este vorba de Robert Gavrilescu, un tânăr care a venit pe lume cu o deficienţă gravă, care l-a condamnat pentru toată viaţa la scaunul cu rotile. Din fericire, a trecut peste handicapul său şi a reuşit să îşi întemeieze o familie, dar şi o carieră muzicală la nivel local, fiind de mic atras de pian. A cântat la toate categoriile de evenimente şi a reuşit să îşi înfiinţeze o formaţie cu solistă. Cântă şi el atunci când este vorba de evenimente restrânse.
O decizie a ANAF obligă însă persoanele care desfăşoară activităţi artistice să opteze între pensie şi veniturile din activităţile respective. Cu toate că este persoană cu dizabilităţi, încadrat în gradul I de handicap, Robert Gavrilescu se vede pus în situaţia de a rămâne cu un venit de doar 640 de lei, pensia oferită de stat.
„Din cauza unor probleme medicale, dar şi a deciziei ANAF care dorește să facă o curățenie în lumea lăutarilor, am decis să pun punct unei cariere de 24 de ani în domeniul muzical. Din păcate, în România, o persoană cu indemnizație de invaliditate gradul I nu poate cumula pensie cu alte venituri, acest privilegiu îl au doar domnii guvernanţi. Sunt pus în situația să aleg între pensia de 640 de lei și alte venituri. Am ales pensia... Adio, viaţa mea… MUZICA… Nu pot să acumulez venituri: îmi taie pensia de urmaş sau de invaliditate. Acum se vor reclama lăutarii între ei. Este exact ca în taximetrie. O fată cu handicap a scris o carte: trebuie să plătească taxe. Un alt cântăreţ, Neluţu Trandafir, care e în cărucior, a avut poprire două luni. Când este post nu mai cânt şi ce o să fac fără pensie? Optez pentru pensie, chiar dacă e de doar 640 de lei“, a spus Robert Gavrilescu.
Sursa: Gazeta de Sud