Urşii bruni au fost vreme îndelungată o prezenţă obişnuită pe uliţele din ţările est-europene, alături de ursari, o ramură tradițională a romilor nomanzi.
Ursarii sau „dresorii de urși” obţineau cea mai mare parte a veniturilor cu ajutorul urşilor, în spectacole de bâlci, scrie Wikipedia.
Ursarii făceau parte din populația sclavă din Moldova şi Valahia, înainte de abolirea robiei, anii 1840 – 1850.
Édouard Antoine Thouvenel, un diplomat francez care a vizitat Valahia în această perioadă referindu-se la tratarea urșilor bruni, a scris: „(...) ei se adună pentru a-i urmări (pe urși), pe care îi domesticesc după ce-i capturează ca pui sau pe care îi fac să fie incapabili să devină răi. Urșii din Carpaţi sunt, la urma urmelor, mult mai mici și cu o natură mai puțin feroce decât cei din Nord; stăpânii lor îi dresează cu relativă ușurință și se deplasează din sat în sat pentru a aduna câteva parale, ca urmare a curiozității țăranilor”. Ursarii erau cunoscuți pentru „competențele de veterinari”, pe care “superstiţia populației din mediul rural le atribuie stăpânirii artei magice”, argumenta Thouvenel.
În timp, un număr semnificativ de ursari s-au alăturat circurilor, unde urșii au fost învățați să execute mișcări de dans pe ritmul tamburinei sau au fost dresați să meargă în poziție verticală și să realizeze diferite scamatorii cum ar fi rezemarea în bastoane și efectuarea de tumbe. Utilizarea vergilor metalice și a belciugelor în nas în procesul de îmblânzire, precum și alte asemenea practici, au atras atenția avocaților pentru apărarea drepturilor animalelor și au fost puternic criticate încă de la începutul anilor 1920, când Germania a interzis practicarea îndeletnicirii de ursar. S-a afirmat că dresarea urșilor implica arderea labelor puilor de urs în procesul de învățare a ritmului muzicii.
În perioada comunistă, romii nomazi au fost supuși politicilor de sedentarizare.
Ca aspect comercial al activității lor, ursarii au stabilit și încurajat diverse obiceiuri și credințe populare cu privire la urși; acestea includ intrarea urșilor în curțile caselor de la țară ca un mijloc de a proteja animalele domestice de atacul animalelor sălbatice mai mici, și călcătura ursului sau călcătura lui Moș Martin, ce implică călcarea ursului pe spatele unei persoane (cu credința că poate asigura fertilitatea tinerilor sau poate alunga spiritele rele).
Alertă de urs, marți seară, la Bușteni. Localnicii, avertizați să rămână în locuințe
Acest ultim obicei a fost foarte popular printre români, care l-au considerat ca un remediu popular pentru tratarea durerilor de spate; primirea ursarilor în gospodărie pentru a efectua această activitate făcea parte dintr-un șir de evenimente care precedau sărbătoarea Paştilor sau inaugurau sărbătorirea Crăciunului şi Ajunului Anului Nou.
Practicile asociate cu dresarea urșilor au devenit ținta grupurilor ce militează pentru bunăstarea animalelor încă din anii 1990 și au făcut subiectul unei campanii ostile în presa internaţională.
În timp ce evidenția utilizarea unor metode brutale de dresaj, autoarea americană Isabel Fonseca, care i-a vizitat pe ursari la Bolintin Deal şi în regiunea Stara Zagora, a susținut că, în calitate de principale surse de venit pentru familiile de ursari, urșii beneficiau de îngrijire, atenție și hrănire corespunzătoare.
Inspirat de practica ursarilor, artistul american Paul Wayland Bartlett a realizat, în 1888, o sculptură din bronz denumită “Îmblânzitorul de urși”, care este expusă la Muzeul Metropolitan de Artă din New York.
Zilele din calendar considerate în mod tradițional ca sărbători de ursari sunt 1 februarie, prima zi a sezonului de târguri, și 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, pe care ursarii îl consideră patron al comunității lor.
Foto: Paul Wayland Bartlett, “Îmblânzitorul de urși”
