Valul 5 - Şomajul tehnic, testarea în şcoli şi menţinerea măştilor, printre măsurile discutate de autorităţi

Valul 5 - Şomajul tehnic, testarea în şcoli şi menţinerea măştilor, printre măsurile discutate de autorităţi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Premierul Nicolae Ciucă, șeful DSU, Raed Arafat, și o parte dintre miniștrii din Guvern au discutat, luni, o serie de măsuri pentru valul 5 COVID și iau în calcul încurajarea vaccinării, meţinerea obligativităţii ca oamenii să poarte corect masca chirurgicală sau cu standardul de protecție FFP2, alături, printre altele, de testarea elevilor în școli și introducerea șomajului tehnic pentru angajați.

"La întâlnire au fost invitați să participe miniștri și reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii și Solidarității Sociale, precum și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivelul Uniunii Europene, fiind evidențiate o serie de măsuri avute în vedere în funcție de această situație, care să protejeze sănătatea românilor și să permită continuarea funcționării școlilor, precum și a sectoarelor economice. Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2", se arată într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Măsuri pregătite de autorităţi pentru valul 5 COVID

"În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală", a mai anunţat Executivul.

"Pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, au fost prezentate ca soluții alternanța program de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare", se mai arată în mesajul transmis de Guvern cu privire la măsurile pregătite pentru valul 5 al pandemiei.

"În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populației, vor fi derulate activități de comunicare si informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării", se încheie comunicatul.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image