VIDEO 🎦 Când vor sosi primele facturi la căldură de la Termo Ploieşti

VIDEO 🎦 Când vor sosi primele facturi la căldură de la Termo Ploieşti
Reprezentanţii Termo Ploieşti au anunţat când va emite noul operator din municipiu primele facturi pentru furnizarea agentului termic (Foto: Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Deşi alimentarea cu agent termic a fost reluată în ultima parte a lunii octombrie, mai durează până vor sosi şi facturile. Reprezentanţii Termo Ploieşti au anunţat că primele facturi vor fi emise luna viitoare, pentru octombrie şi noiembrie la pachet, în ciuda solicitărilor asiciaţiilor de proprietari de a nu le comasa.

Anunţul a fost făcut luni, în şedinţa Consiliului Local Ploieşti, de către consilierul Valentin Marcu, membru în Adunarea Generală a Acţionarilor la firma de termoficare. Acesta a invocat probleme tehnice şi faptul că, în luna octombrie, prioritatea salariaţilor a fost să reia cât mai rapid furnizarea. Asta înseamnă că în decembrie vor fi emise facturile pe noiembrie, conform calendarului obişnuit, dar şi pentru agentul termic furnizat în ultimele zile ale lui octombrie. Reprezentantul AGA a precizat şi că operatorul va factura, pentru început, în baza fostelor contracte rămase de la Veolia Energie, până la semnarea unora noi cu asociaţiile de proprietari.

Termo Ploieşti va emite în decembrie primele facturi

"În ceea ce priveşte facturarea, pentru perioada în care s-a furnizat din octombrie şi luna noiembrie, se va face la începutul lunii decembrie, pentru că, din motive tehnice, nu s-au putut citi contoarele la sfârşitul lunii octombrie, angajaţii Termo fiind mai mult preocupaţi de punerea în funcţiune a sistemului şi de rezolvarea avariilor. Se va factura, aşa cum li s-a comunicat tuturor utilizatorilor, casnici şi noncasnici, în baza articolului 43, alineatul 3, din Legea 58/2006, astfel încât n-ar fi o problemă legată de încasările pentru agentul termic furnizat în perioada 20 octombrie - 30 noiembrie. În baza Legii utilităţilor publice se va putea factura pe vechile contracte", a precizat consilierul Valentin Marcu.

Anunţul a fost făcut în timpul şedinţei de luni a forului legislativ ploieştean, ca răspuns la criticile primarului Andrei Volosevici. Edilul reclamase că Termo Ploieşti nu s-a preocupat până acum de contracte şi facturi, avertizând că, în acest ritm, operatorul riscă să nu mai aibă fonduri pentru cumpărarea gazelor. CL Ploieşti a aprobat acordarea unui avans din subvenţie, în valoare de 7 milioane de lei, pentru ca operatorul să aibă bani de gaze, însă autorităţile avertizează că acesta ar fi ultimul avans care mai poate fi acordat în 2022 şi că există riscul unor blocaje dacă operatorul nu începe să încaseze din surse proprii.

Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Prahova solicitase ca Termo să emită facturi separate pentru agentul termic din octombrie şi cel din noiembrie, pentru a nu împovăra prea mult contribuabilii.

Termo Ploieşti, societatea de termoficare creată de administraţia locală, a preluat în octombrie serviciul public, după blocajul de peste două luni şi jumătate generat de fostul operator.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image