VIDEO | CONCORDIA a deschis, la Ploiești, prima școală incluzivă privată din România

VIDEO | CONCORDIA a deschis, la Ploiești, prima școală incluzivă privată din România
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Organizația Umanitară CONCORDIA a anunțat deschiderea, la Ploiești, a primei școli primare incluzive din țara noastră, la șase ani de când a apărut ideea unui asemenea proiect. "În ciuda dificultăților legate de COVID, școala a fost finalizată la termen pentru a-și deschide porțile elevilor din prima promoție. Proiectul are la bază convingerea că toți copiii, inclusiv cei din medii defavorizate, au dreptul la o educație de înaltă calitate. În primul an 19 copii sunt înscriși la noua școală și vor urma clasa pregătitoare", au precizat reprezentanții organizației.

„Deschiderea școlii primare a fost un pas natural înainte făcut de organizația care are ca misiune ajutorarea copiilor, tinerilor și familiilor nevoiașe. Împreună cu Școala de Meserii, noua Școală Primară formează Centrul de Competență Româno-Austriac care oferă educație de calitate copiilor și tinerilor, sub denumirea EDU-CAMPUS CONCORDIA. Asigurarea educației copiilor și tinerilor proveniți din medii defavorizate este parte integrantă a misiunii Organizației Umanitare CONCORDIA. Prin această școală vrem să furnizăm un model prin care să arătăm că toți copiii, indiferent dacă provin  din medii vulnerabile sau non-vulnerabile pot învăța împreună”, explică Diana Certan, director executiv în cadrul Organizației Umanitare CONCORDIA.

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de lei și a fost realizată cu sprijinul fundației familiale a domnului Dr. Hans-Peter Haselsteiner din Austria, respectiv în parteneriat cu Ministerului Federal pentru Educație, Știință și Cercetare austriac.

Clădirea școlii a fost ridicată în numai un an, lucrările fiind finalizate în aprilie. "Școala inovatoare a fost construită de la zero având încă de la început un concept unitar care include atât modelul educațional, cât și modul în care a fost concepută construcția. Clădirea are o suprafață de 1.000 m², iar arhitectura a fost proiectată special asemănător unei case, astfel încât copiii să se simtă în siguranță atât în spatiile interioare, cât și exterioare. Holul și cele șase săli de clasă sunt iluminate de multă lumină naturală, iar transparența este o parte importantă a arhitecturii clădirii: fiecare clasă are ferestre mici, pătrate, amplasate în peretele care desparte clasa de hol, prin care se poate privi înăuntru. Școala și-a deschis porțile în data de 14 septembrie 2020 pentru 19 elevi de clasă pregătitoare. În fiecare an se va mai adăuga câte o clasă pregătitoare în timp ce generația anterioară își va continua educația până la clasa a patra", au detaliat reprezentanții Organizației care a implementat acest proiect.

Potrivit acestora, conceptul inovator al școlii incluzive presupune ca fiecare clasă să ofere oportunitatea de învățare pentru 20 de elevi proveniți pe deoparte din medii vulnerabile – dezavantajați social sau financiar, copii cu nevoi speciale fizice sau cognitive – și pe de altă parte din familii ai căror părinți își pot permite plata unei taxe modeste de școlarizare. Cooperarea dintre părinți joacă un rol important și au fost cu toții implicați de la început în ateliere organizate de profesori astfel încât să se familiarizeze cu conceptul școlii. ”Fiecare copil este unic și are propriile super-puteri, indiferent de mediul în care a fost crescut. Crescând încă de mici într-un mediu incluziv, copiii noștri vor fi parte din generațiile viitoare de adulți care pot accepta și chiar pot aprecia diversitatea, descoperind lumina din fiecare persoană cu care interacționează”, consideră afirmă Adina Angelescu, director de proiect al Școlii Primare CONCORDIA.

Școala pune accent, de asemenea, pe dezvoltarea creativității copiilor prin artă (muzică și arte plastice),  dar și prin cursurile de limba germană. Integrate în programă de la clasa pregătitoare, cursurile sunt susținute de profesor vorbitor nativ de limba germană. ”Am ales această școală pentru că oferă ceea ce eu consider că este învățare liberă cu accent pe copil ca individ cu nevoi și abilități diferite. Cred că toți copiii merită  să aibă acces la învățământ de calitate, să înțeleagă și să se integreze în această lume în care nimic și mai ales nimeni nu este perfect”, a mărturisit Raluca Baicu, unul dintre primii părinți care a ales Școala Primară CONCORDIA.

În concept este inclus și programul after-school, pe de-o parte pentru că el a ajuns să reprezinte o parte esențială a vieții școlarilor, dar și fiindcă, mai ales în acest caz, copiii proveniți din medii defavorizate se confruntă deseori cu problema de a nu putea primi același sprijin când ajung acasă, lucru care în timp poate conduce la scăderea performanțelor școlare și chiar la abandon școlar. "Am plâns de bucurie pentru Miriam când am primit pe grupul părinților poza ei din prima zi de școală. Școala este foarte bună pentru ea și sper că va avea o educație mai bună decât mine", spune Mariana Bancu, o altă mămică, șomeră cu cinci copii, al cărei soț lucrează în străinătate.

Inaugurarea primei școli private incluzive din România a presupus un efort și mai mare în această perioadă, din cauza crizei Covid, dar toate provocările au fost depășite.

”A fost cu adevărat dificil să deschidem școala la timp, nu numai prin garantarea educației așa cum ne-am dorit, ci și să implementăm măsurile COVID necesare: purtând măști, dezinfectând și spălând des mâinile și având acces la tablete și sistem on-line de învățare dacă situația o va impune. Dar acum sunt foarte ușurat că școala a devenit realitate și funcționează” declară Christian Estermann, director  EDU-CAMPUS.

Următorul proiect al Organizației CONCORDIA, în acest domeniu, își propune ca generația care a început cursurile anul acesta să aibă posibilitatea să își continue educația în gimnaziul CONCORDIA, iar pentru asta va fi nevoie de susținerea tuturor celor care cred în misiunea lor.

CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și mai responsabilă. Proiectele acesteia se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, adresându-se, anula, unui număr de peste 2.000 de persoane.

 

Sursa imagini: Facebook/ Edu-Campus Concordia

 

 

Image