TARG DE MESERII PLOIESTI Palatul Culturii din Ploieşti găzduieşte joi târgul de orientare în carieră "Meserii de nota 10", organizat de AJOFM Prahova. La deschidere a luat parte şi ministrul Muncii, Marius Budăi, care a pus accentul pe crearea unui parteneriat între sistemul de învăţământ şi antreprenori, pentru o calificare cât mai bună a forţei de muncă. La scurt timp a participat la eveniment şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Târgul este organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, sub egida Ministerului Muncii, în parteneriat cu Prefectura Prahova, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, Inspectoratul Şcolar Judeţean, patronatul IMM Prahova și Agenția pentru IMM-uri.
TARG DE MESERII PLOIESTI La eveniment au venit aproape 40 de expozanţi, care au prezentat, într-o modalitate interactivă, o parte din secretele unor profesii. Printre aceştia au fost atât instituţii publice, de la Armată şi Jandarmerie la Universitatea Petrol-Gaze, cât şi societăţi comerciale din domenii diverse, de la servicii medicale şi de prim-ajutor până la confecţionarea de torturi sau de obiecte de artizanat. Ideea de bază a târgului a fost de a le prezenta tinerilor nişte meserii de viitor, cu ajutorul tehnologiei şi al unor aplicaţii practice. În acest context, unele dintre cele mai atractive standuri au fost cele ale echipelor de robotică de la liceele din Ploieşti, care au făcut şi câteva demonstraţii interesante, şi cel al UPG, care a adus un inedit simulator de sudură.
Targ interactiv de meserii, in Ploiesti
Prezent la deschidere, ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre nevoia unui parteneriat între sistemul de învăţământ şi mediul de afaceri şi nevoia de schimbare a mentalităţii sau a ideilor preconcepute cu privire la unele meserii, care, cu ajutorul tehnologiei, ar putea fi făcute mult mai atractive pentru tineri.
TARG DE MESERII PLOIESTI "Această activitate este o istorie încă tânără, mi-am dorit foarte mult să schimbăm acea bursă a locurilor de muncă organizată doar cu pliante. Mi-am dorit foarte mult să aducem la aceeaşi masă copiii, cadrele didactice, universităţile şi să facem din acest eveniment ceea ce eu am denumit îndrăgostirea tinerilor de meserie. Trebuie să le arătăm copiilor noştri că meseriile nu mai sunt ceea ce au fost odată, că a fi astăzi, de exemplu, mecanic agricol sau strungar este cu totul altceva şi că se poate câştiga foarte bine şi acasă, în România, cu o condiţie, indiferent ce meserie vă alegeţi, să o stăpâniţi bine. Am vrut să aducem la aceeaşi masă nu numai oferta locurilor de muncă, dar şi oferta informaţională. Fie că vorbim de învăţământ tehnologic liceal, de învăţământ tehnologic universitar sau orice altă formă de învăţământ, copiii noştri trebuie nu ghidaţi, dar îndrumaţi. Nu forţaţi, dar trebuie să le prezentăm toată oferta educaţională şi toată paleta locurilor de muncă, acesta este şi rolul de astăzi, să orientăm tinerii în carieră să îşi aleagă un viitor, dar şi să îi ajutăm pe cei care nu au un loc de muncă şi îşi doresc să lucreze să vină către ceea ce înseamnă un serviciu şi un trai decent", a declarat ministrul Marius Budăi.
{showtime 278}La târgul de orientare în carieră a participat, la câteva ore distanţă, şi Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!