Protest în fața Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Zeci de poștași protestează luni, reclamând că au salarii foarte mici și că Poșta Română riscă intrarea în insolvență.
Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștali, afiliat la Blocul Național Sindical, protestează luni în București, în fața Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, reclamând lipsa unui sistem de salarizare corect și transparent și argumentând că 80% din personalul Companiei Naționale Poșta Română se află la salariul minim pe economie.
Protestul de luni a avut loc între orele 10.00 și 12.00 și va fi urmat de alte manifestări similare în zilele viitoare, a anunțat BNS.
Protest al poștașilor în fața Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării
Protestele vor avea loc zilnic, din 9 până pe 13 octombrie, a mai anunțat Blocul Național Sindical.
Principalul motiv pentru aceste acțiuni de protest ține de „lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant și nediscriminatoriu”, care a condus, potrivit BNS, „la situația inacceptabilă de astăzi din Poșta Română, în care circa 17.000 dintre angajați adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcție, studii, responsabilități, experiență profesională”.
„Riscul uriaș ca, odată cu creșterea salariului minim pe economie, de la 01 ian. 2024, Poșta Română să intre în procedură de insolvență sau să concedieze multe mii de angajați; Lipsa politicilor coerente de dezvoltare și sustenabilitate a Companiei Naționale Poșta Română amplifică pericolul pierderii de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite, mai ales în lipsa abordării rapide a unor noi linii de business; Lipsa de transparență și predictibilitate în actul de management; salariații, în marea lor majoritate aflați la vârsta de peste 50 de ani, nu cunosc intențiile acționarului majoritar și managementului Poștei Române cu privire la viitorul Companiei pentru următorii 5-7 ani; Lipsa dialogului social la nivelul Poștei Române sporește nemulțumirile și îngrijorările angajaților, mărind riscul declanșării de conflicte” sunt celelalte motive invocate de BNS pentru aceste proteste.
La capitolul revendicări, sindicaliștii au menționat „implicarea urgentă a acționarului majoritar al Poștei Române în identificarea și implementarea de măsuri care să stopeze declinul Companiei și să conducă la începerea unui proces de dezvoltare sustenabilă a acesteia, cu efecte benefice și pentru siguranța și calitatea locurilor de muncă”.