Cea mai recentă ediție a show-ului culinar “Chefi la cuțite” a adus în fața trio-ului Bontea – Dumitrescu – Scărlătescu un tânăr din Rep. Moldova, masterand al UPG Ploiești. Susținut din culise de unul dintre profesorii săi, Alexei Buga i-a uimit pe chefi cu desertul pregătit.
Așa cum el însuși povestește, Alexei este masterand, student, angajat, iar în timpul liber petrece ore în șir pregătind torturi pentru cunoscuții săi. Aventura culinară a început cu un desert preparat pentru o aniversare. A fost atât de apreciat, încât a fost urmat de o avalanșă de comenzi.
Alexei a povestit că astfel a prins curaj să participe și la emisiunea de la Antena 1, și nu a greșit deloc, judecând după reacția chefilor, pe care i-a uimit cu tortul său Medovik, dar și cu poveștile sale, inclusiv cele despre primul contact cu căminele studențești. “Mă gândeam că trebuie să vină servitoarea să-mi facă ordine în cameră”, a spus amuzat Alexei, amintindu-și de primele sale zile din viața de student.
Alexei Buga este masterand în cadrul Facultății de Științe Economice al UPG Ploiești și și-a ales ca susținător, preselecțiile “Chefi la cu cuțite”, pe unul dintre dascălii săi: lector univ. dr. Ileana Dumitru.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Facultatea de Științe Economice UPG Ploiești