VOUCHERE SOCIALE. Guvernul a decis că valoarea tichetelor sociale va rămâne la 250 de lei în 2024, dar în următorii trei ani urmează să fie redusă la jumătate, respectiv la 125 de lei. Vot fi virate șase astfel de ajutoare, pe parcursul acestui an.
Ultima tranşă din ajutorul pe anul 2023 a fost virată în luna decembrie. Astfel, pentru anul 2024, prima dată banii trebuie virați în februarie, iar apoi în aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie. Cel mai probabil, plățile vor fi făcute, ca și anul trecut, între datele 10 și 15 ale fiecărei luni.
Atenție! Voucherele sociale au termen de valabilitate. Până când pot fi cheltuiți banii
Persoanele care beneficiază de aceste carduri sociale sunt cele ce au o situație financiară defavorizată. Dacă acestea îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul le va fi livrat direct de către angajații Poștei Române, fără a fi necesar să inițieze personal vreo procedură.
VOUCHERE SOCIALE. Ajutorul este acordat o dată la două luni, în cadrul programului "Sprijin pentru România", acesta fiind destinat persoanelor cu venituri mici. Din acest ajutor pot fi cumpărate alimente de bază.