Ziua Părinţilor de Îngeri va fi marcată în data de 15 octombrie şi în România. Preşedintele a promulgat legea

părinţi îngeri
Sursa foto: Organizaţia EMMA
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Preşedintele României Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care instituie Ziua Părinţilor de Îngeri, în data de 15 octombrie.

Ziua este dedicată comemorării copiilor decedați în timpul sarcinii, la naştere sau până la vârsta majoratului.

Potrivit legii, autoritățile administrației publice centrale şi locale, precum şi organizațiile neguvernamentale pot organiza evenimente şi activități publice, în scopul marcării Zilei Părinţilor de Îngeri.

Guvernul asigură accesul gratuit la cel mult zece şedinţe de consiliere psihologică părinţilor care se află în situaţia decesului copilului în conformitate cu prevederile legii.

România se aliniază astfel "Zilei Internaţionale a Comemorării Bebeluşilor şi a Copiilor", un eveniment care are loc anual, pe plan internaţional, când în aceeaşi zi (15 octombrie), între orele 19.00 - 20.00, în toată lumea se aprind lumânări care ard timp de o oră.

Datorită diferenţei de fus orar, se creează un Val de Lumină care înconjoară Pământul, scrie pe site-ul organizaţiei EMMA.

 

Image