“SUNT (im)PERFECT”, proiect de recuperare a copiilor cu tulburări alimentare

copii
Sursa foto: Zi de Bine
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un proiect de recuperare a copiilor cu tulburări alimentare va  prinde viaţă printr-un parteneriat între Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, Spitalul de Psihiatrie Voila şi organizaţia comunitară Zi de Bine.

Corpul articulează ceea ce este de nearticulat în cuvinte. Proiectul SUNT (im)PERFECT prevede dotarea unui salon dedicat și amenajarea unui spatiu de recreere pentru micii pacienți, în cadrul Spitalului Clinic pentru Copii „Dr. Victor Gomoiu”.

Organizaţia va pune la dispoziția medicilor implicați teste psihologice specifice pentru diagnosticarea exactă a acestor patologii și va susține 100 de ore de terapie, specifice acestui diagnostic, scrie pe site-ul Zi de Bine

Întrucât recuperarea unui copil care trece printr-o tulburare alimentară poate presupune o intervenție pe termen lung, pacienții minori diagnosticați și tratați în faza acută sau cei care nu sunt în stare acută pot beneficia de rezidență pe termen lung în cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina. Aici vor fi amenajate două saloane cu o capacitate de 14 paturi.

Totodată, proiectul susține şi pregătirea personalului, o echipă de medici psihiatri, pediatri și psihologi de la cele două spitale urmând să facă o pregătire de specialitate la Centrul de Sănătate Mintală din Portogruaro, Italia, un centru public de referință pentru tratamentul și reabilitarea tulburărilor de alimentație.

Ideea a pornit de la faptul că, în România, pacienții minori sunt internați la pediatrie, când ei ar avea nevoie de ajutor specializat din partea unei echipe multidisciplinare.

Nu există date clare privind numărul persoanelor din România cu tulburări alimentare, dar Asociația pentru prevenirea și tratamentul tulburărilor de alimentație (APTTA) estimează că peste 400.000 de persoane suferă în România, femeile și fetele fiind cele mai afectate.

 

 

Image