„Artistul Piticot”

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!
Miercuri, în holul Muzeului de Artă Ploieşti s-a organizat o expoziţie cu desene ale preşcolarilor de la Grădiniţa „Crai Nou”, care va putea fi admirată până vineri, 31 mai. „Programul Artistul Piticot este de tradiţie pentru  muzeul nostru şi îşi propune să familiarizeze copiii de vârstă preşcolară cu tehnicile artistice, cu culori, cu pictori şi dorim de asemenea să-i facem să cunoască câteva dintre lucrările din patrimoniul muzeului ale unor pictori români foarte cunoscuţi. Toţi copiii participanţi la expoziţie primesc diplome de participare”, ne-a declarat Gabriela Postelnicu, conservator, coordonator al programului. Programul desfăşurat de muzeu este în colaborare cu aceeaşi grădiniţă de peste 10 ani, doar expozanţii şi coordonatorii sunt diferiţi, odată cu trecerea anilor. Pe perioada vacanţei şcolare, la Muzeul de Artă se derulează alt program, Vacanţa la Muzeu, care se va desfăşura ca şi în anii trecuţi de marţi până vineri, în intervalul 10.00 – 13.00. Copiii vor lucra în muzeu cu materialele lor şi vor fi împărţiţi pe grupe de vârstă, o grupă de la 6 la 10 ani şi următoarea până spre 14 ani.

Roxana Manolache

 

Image