Hipodromul Ploieşti găzduieşte, sâmbătă, o nouă reuniune oficială de trap în cadrul căreia vor avea loc cinci curse. Cel mai aşteptat moment al zilei este Premiul Municipiului Ploieşti – Fortuna Gold. Reuniunea va fi deschisă, la ora 10.30, de Premiul Jalna, va continua, la 11.00, cu Premiul Jurat şi, la 11.30, cu Premiul Jurista, după care vor urma cele două curse de atracţie ale zilei: Premiul Municipiului Ploieşti – Fortuna Gold, cu nu mai puţin de 12 cai la start (ora 12.00) şi Premiul Joben – Fortuna Silver (ora 12.30), în care se vor întrece 9 cai! Pe toată durata reuniunii cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe gratuit cu poneiul, în spaţiul special amenajat, între cele două tribune. Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.