22 de medalii pentru patinatorii de la CSM Ploiești la Inzell

22 de medalii pentru patinatorii de la CSM Ploiești la Inzell
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Patinatorii de la CSM Ploieşti au obținut rezultate excelente la Campionatul Naţional pe Probe şi Poliatlon la Patinaj Viteză pentru Seniori, Juniori şi Copii desfăşurat pe patinoarul din Inzell (Germania). Performanţele sportivilor de la CSM Ploiești au fost următoarele: Adrian Fierar şi Eduard Niţu au devenit campioni naţionali la Juniori 1, respectiv Juniori II, iar Răzvan Militaru (Juniori I), Rareş Moldanschi (Juniori III) şi Ariana Marin (Copii II) au devenit vicecampioni. Bilanțul general a adus 22 de medalii, cu 8 de aur, pe probe şi două în clasamentul general, 7 medalii de argint pe probe şi 3 în ierarhia generală şi  două de bronz. Rezultatele patinatorilor ploieșteni au fost următoarele:

Categoria Juniori I (Juniori A), Băieţi

– Adrian Fierar – 500 metri (40.23 secunde) locul II; 1000 metri (1.19.80 minute) locul I; 1500 metri (2.00.22 minute) locul I; 3000 metri (4.16.34 minute) locul I; clasament general după patru probe – locul I;

– Răzvan Militaru – 500 metri (39.18 secunde) locul I; 1000 metri (1.20.76 minute) locul II; 1500 metri (2.10.49 minute) locul II; 3000 metri (4.24.58 minute) locul II; clasament general după patru probe – locul II.

Categoria Juniori II (Juniori B), Băieţi

– Eduard Niţu – 500 metri (38.65 secunde) locul I; 1000 metri (1.22.06 minute) locul I; 1500 metri (1.59.50 minute) locul I; 3000 metri (4.25.60 minute) locul I; clasament general după patru probe –  locul I;

Categoria Juniori III (Juniori C), Băieţi

– Rareş Moldanschi  – 2×500 metri (43.32 secunde/43.02 secunde) locul II; 1000 metri (1.28.09 minute) locul II; 1500 metri (2.17.36 minute) locul II; clasament general după patru probe – locul II;

Categoria Copii II (Junioare E), Fete

– Ariana Marin – 2X300 metri (32.17 secunde/31.50 secunde) locul III; 2X500 metri (51.18 secunde/50.91 secunde) locul III; clasament general după patru probe – locul II. Timpul de 38.30 secunde realizat în acest sezon în proba de 500 metri de Răzvan Militaru i-a adus acestuia calificarea pentru Finala Campionatului Mondial de Juniori de la Tomaszov (Polonia). La Campionatul Naţional pe Probe şi Poliatlon la Patinaj Viteză pentru Seniori, Juniori şi Copii au participat cei mai buni 70 de sportivi de la 8 cluburi din România.

 

Image