Sala Sporturilor din Drobeta Turnu Severin a găzduit Finalele Campionatelor Naţionale de judo Ne Waza (lupta la sol) pentru tineret – „U23” şi Campionatele Naţionale de judo pe echipe pentru tineret – „U23”. Clubul ploieștean CSM-CFR-CSŞ a participat la ambele competiții, feminin şi masculin, cu fetele câștigând medaliile de bronz. La feminin au participat cinci echipe cu CSM Ploiești trecând cu 3-2 de CSM Piteşti, CSM Drobeta Turnu Severin şi campioana CSM Cluj. Echipa ploieșteană le-a avut în componență pe Cătălina Şchiopu (52 kg), Denisa Cristea (57 kg), Cătălina Topală (63 kg), Ionela Macovei (63 kg) şi Diana Marcu (+70 kg). La întrecerea băieților au fost înscrise 7 formaţii. CSM Ploiești a pierdut cu 4-1 în faţa vicecampioanei SC Miercurea Ciuc şi cu 3-2 în faţa echipei LPS-CSŞ Liberty Oradea, în lupta pentru locul al 3-lea. La Campionatul Naţional Ne Waza, unde au participat 65 de sportivi de la peste 20 de cluburi din ţară, judoka de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au reuşit să cucerească două medalii de bronz şi să obţină un loc VII. Pe ultima treaptă a podiumului au urcat Cătălina Şchiopu (-52 kg) şi Diana Marcu (+63 kg), iar locul al VII-lea a fost ocupat de Antonio Minigote (-66 kg). Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti care au participat la această competiţie sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.