4 medalii pentru atleții de la CSM Ploiești la CN pentru juniori

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Atleţii de la CSM Ploieşti au participat, pe arena „Nicolae Dobrin” din Piteşti, la etapa finală a Campionatului Naţional de Atletism pentru Juniori 1. Bilanțul întrecerii a fost unul apreciat în tabăra prahoveană, patru medalii, dintre care una de aur, una de argint şi două de bronz. Campioană naţională a devenit ştafeta de 4×400 metri, care s-a impus categoric, cu timpul de 3.21.97 minute, cu un avans de aproape 4 secunde faţă de următoarea clasată. Mihai Lazăr a obţinut bronzul la 400 metri, cu 48.64 secunde,  în timp ce o altă medalie de bronz a revenit ştafetei de 4×100 metri, care a realizat timpul de 43.45 secunde. Același Mihai Lazăr a obținut argintul, în proba de 200 metri, cu timpul de 22.08 secunde. El a făcut parte şi din cele două ştafete, alături de Ovidiu Burcea, Eduard Statache şi Alexandru Geamănu. Mihai Lazăr şi-a stabilit noi recorduri personale în ambele curse individuale în care a alergat, de remarcat fiind şi evoluţia promiţătoare a lui Alexandru Geamănu, care a venit al 4-lea la 400 metri, cu 49.18 secunde, timp foarte bun în condiţiile în care el va fi junior 1 şi anul următor. Atleţii de la CSM Ploieşti sunt pregătiţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu.

 

Image