Sportivii secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au participat la Finala Campionatului Naţional Şcolar de Cadeţi – „U18”
Competiţia a fost găzduită de Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”, din Oneşti, aducând la start 130 de sportivi de la 20 de cluburi din ţară.
Judoka clubului ploieștean au reuşit să obţină 6 medalii – două locuri I, două locuri II şi două locuri III – şi un loc V, bilanţ datorită căruia s-au clasat pe poziţia a III-a în clasamentul pe echipe. Iată care au fost performanţele sportivilor de la CSM-CFR-CSȘ:
– locul I – Alexia Cristea (44 kg) şi Sebastian Petre (73 kg);
– locul al II-lea – Darius Giubernea (50 kg) şi Bianca Ungureanu (57 kg);
– locul al III-lea – Ioana Pietraru (63 kg) şi Anabel Minea (+70 kg);
– locul al V-lea – Ana Tunea (63 kg).
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!