Vasile Ouatu este a treia victimă a virusului COVID 19 în România de la debutul epidemiei. În vârstă de 70 de ani, Vasile Ouatu şi-a legat viaţa şi de activitatea sportivă. Acesta a condus, o lungă perioadă, echipa de volei Unic Piatra Neamţ pe care a promovat-o din eşalonul secund până în cupele europene. Ouatu a fost depistat pozitiv pe 19 martie şi internat, a doua zi, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Lumea voleiului românesc a trimis mesaje familiei în care a deplâns decesul celui care a fost Vasile Ouatu. ”Foarte trist. Tot respectul pentru Domnul Ouatu, un om care a iubit voleiul. Și eu am fost o “feblețe” a lui. Dumnezeu să-l odihnească!”, a punctat Cristina Pârv, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate jucătoare de volei din România.