Hipodromul Ploieşti a găzduit o nouă reuniune hipică
Programul a cuprins două curse de galop, organizate în parteneriat cu Federaţia Hipică Română, şi două curse demonstrative de trap.
Principala cursă a zilei, Premiul „Wathba Stallions Cup, în care s-au pus la bătaie premii în valoare de 25.000 de lei, a fost câştigată de armăsarul Abinioux, care recidivează pe Hipodromul Ploieşti avându-l ca jocheu pe acelaşi bulgar Nurhay Hamil Zyulkyuf. După Premiul „Elite Junior Speed”, câştigat acum două luni, se impune şi astăzi într-o cursă extrem de importantă Pe locurile următoare s-au clasat Aquila Nera (jocheu Valentin Atanasov) şi Al Ban (jocheu Dobrin Lukov). Festivitatea de premiere a fost oficiată de directorul CSM Ploieşti, Donald Constantin, şi de coordonatorul secţiei de box a clubului, maestrul Titi Tudor.
În cealaltă cursă de galop a zilei, dotată cu Premiul „Cupa Herghelia Mangalia”, s-a impus Walala, condusă de Octavian Sandu, care i-a devansat pe Nedjari XIII-34-XIA (jocheu Petre Truţă) şi Alkheem (jocheu Lorenzo Gheorghe). Premierea a fost efectuată de reprezentantul RNP Romsilva, Mihail Lechkun, şi de preşedintele Federaţiei Hipice Române, Viorel Dabija.
Cele două curse demonstrative de trap ale reuniunii au fost câştigate de New Jersey (condus de Alin Tronaru) şi Otawa (în sulky, Marga Niţă).
Pauzele dintre curse au fost animate de dansatorii din cadrul Ansamblul Folcloric „Prahova” al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti. Pe toată durata reuniunii cei mai mici dintre spectatori s-au putut plimba gratuit cu calul Mokka. Ei au avut, totodată, amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom, dar s-au putut reîntâlni şi cu poneiul Camelia.
Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 26 iunie, şi va avea în program curse de galop organizate în parteneriat cu Jockey Club Român.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!