Sportivii secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au participat la Finala Campionatelor Naţionale pentru Tineret „U23” pe Echipe şi la Finala Campionatelor Naţionale Ne Waza (lupta la sol) la individual.
Bilanţul sportivilor ploieşteni a fost unul excelent cu un titlu de campion naţional, unul de vicecampion şi două medalii de bronz. Principala performanţă a fost realizată de Andrei Cristescu, sportiv care a cucerit titlul de campion naţional al categoriei „-66 kg” la Ne Waza. Tot la individual, dar la categoria „+81 kg”, Rareş Arsenie a devenit vicecampion naţional.
Medalia de bronz la Ne Waza a fost obţinută de Alexandra Ciurcă, la „-63 kg”. În aceeaşi probă, alţi trei sportivi au ocupat locul V – Rareş Costache (-66 kg), Ştefăniţă Niţescu (-81 kg) şi Alexia Cristea (-52 kg) , iar Andrei Tunea (-66 kg) a venit pe VII.
La individual, au participat 158 de sportivi de la peste 60 de cluburi din ţară.
În Finala „U23” pe echipe, la startul căreia s-au aflat 7 formaţii, CSM-CFR-CSŞ Ploieşti a cucerit medalia de bronz după următorul parcurs: victorie în primul tur, 4-1, cu Rapid CSŞ Nr. 5 Bucureşti, înfrângere în semifinale în faţa medaliatei cu argint, CSM-FC Argeş Piteşti, cu 4-1, şi victorie în finala mică, scor 5-0, în faţa celor de la LPS Mircea Eliade Bucureşti. Campioană naţională a devenit LPS-CSŞ Oradea.
Echipa ploieşteană a fost alcătuită din: Rareş Arsenie, Sebastian Petre, Ştefan Niţescu, Andrei Cristescu, Ionuţ Constantin, Rareş Costache, David Ţugui, Mihai Boghici şi Andrei Tunea.
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.
Urmărește pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!