Armăsarul General De Bry a câştigat Premiul aniversar al Hipodromului Ploieşti „60 ani”

Armăsarul General De Bry a câştigat Premiul aniversar al Hipodromului Ploieşti „60 ani”
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Hipodromul Ploieşti a aniversat astăzi 60 de ani de existenţă printr-o reuniune jubiliară cu patru curse de trap şi una de galop. Evenimentul principal  a fost Premiul aniversar al Hipodromului Ploieşti „60 ani”, O cursă solicitantă, programată pe distanţa de 2600 de metri, în care armăsarul General de Bry, condus de Adrian Marciu, a recuperat pe ultimii zeci de metri şi a câştigat cu „un cap” avans în faţa iepei Unipress, avându-l în sulky pe Gabriel Slate. Festivitatea de premiere a fost oficiată de directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu.

În celelalte curse ale zilei, s-au impus Wicked from Heaven (Premiul “Traian Marinescu”), Cassian (Premiul “Ion Oană”), Dona Pilar (Premiul “Gică Tănase”) şi Storm Athena în cursa de galop organizată în parteneriat cu Jockey Club şi dotată cu Premiul “Palmira”.

Pauzele dintre curse au fost pigmentate cu momente artistice oferite de trupele „Ametist” şi „Perluţe” din cadrul  şcolii de arte „Fabis Art School”. Prima trupă, compusă din fete de 14-15 ani, a prezentat un dans retro „Me and my shadow”, iar cea de-a doua, alcătuită din băieţi şi fete de 9-10 ani, a propus un dans country, fragment din muzicalul „Oklahoma”, numit „The farmer and the cowman”.

Image