Patru atleţi de la CSM Ploieşti au participat la Campionatul Balcanic de Ştafete desfăşurat la Erzurum. Din delegaţia de 12 atleţi a României au făcut parte şi cei patru alergători ploieşteni, Petre Nicolae Rezmiveş, Cristian Roiban, Constantin Andonii şi Florin Nica, care au contribuit la cele trei medalii de bronz pe care România le-a cucerit în probele de ştafetă 4×100 metri, 4×400 metri şi 4×400 metri mixt, astfel:
– Petre Rezmiveş a fugit al 3-lea în ştafeta de 4×100 metri, din care au mai făcut parte Gabriel Ţone, Valentin Tănase şi Daniel Budin (Alexandru Roiban a fost rezervă);
– Constantin Andonii a fost al doilea membru al ştafetei de 4×400 metri, în care s-au mai regăsit Mariusan Dobrică, Ionuţ Olteanu şi Sorin Ionescu;
– Florin Nica şi Constantin Andonii au fost schimburile 3 şi 4 în ştafeta de 4×400 metri mixt, din care au mai făcut parte Elena Lavric şi Adina Cîrciogel.
În primele două probe, ordinea finală a fost Turcia, Ucraina, România, pentru ca, la ştafeta de 4×400 metri, Ucraina să reuşească să câştige în faţa Turciei.
Delegaţia României a fost condusă de antrenorul Robert Munteanu.