Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața locală și partenerul principal al Turului României la ciclism, îi invită pe ploieșteni pe data de 14 septembrie 2019, începând cu ora 11:00 în parcarea centrului comercial Auchan Ploiești pentru a-i susține pe cicliștii înscriși în cadrul competiției, la startul celei de-a patra etape a Turului.
Decizia de a se implica în acest proiect a venit în mod natural pentru Auchan România, misiunea retailerului fiind conceptul de viață sănătoasă, pe care o îndeplinește pe de o parte prin soluțiile propuse pentru o viață sănătoasă, promovate și aduse în fața clienților, iar de pe altă parte prin susținerea mișcării și o viață sănătoasă prin mișcare. Astfel că, Auchan România își întărește calitatea de susținător constant al diverselor activități sau competiții sportive locale sau naționale.
De asemenea, un alt obiectiv al retailerului este promovarea României, nu la nivel declarativ, ci prin fapte, ca o continuare a proiectului remarcabil de anul trecut, filmul documentar România Neîmblânzită, care a fost difuzat deja în peste 20 de țări, a avut peste 100.000 de spectatori. Documentarul prezintă România așa cum este ea: frumoasă, cu peisaje extraordinare, faună, floră deosebită, care pot fi descoperite la fel de bine și pe două roți.
Traseul pe care vor pedala cicliștii se întinde pe o distanță de peste 700 de kilometri. Turul României pornește din Cluj-Napoca, ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor) la o altitudine de 1950 de metri, în premieră națională pentru o competiție, și se încheie în București. Sighișoara, Brașov, Focșani, Buzău, Târgoviște, Ploiești sunt alte orașe aflate pe traseul ce va fi parcurs de aproximativ 140 de cicliști din 14 țări.
Ploiești este orașul de pornire pentru cea de-a patra etapă a Turului României, iar startul va fi dat din parcarea centrului comercial Auchan Ploiești, pe data de 14 septembrie, începând cu ora 11:00. Cei care doresc să îi susțină pe participanții competiției sunt așteptați cu mare drag în incinta parcării, intrarea fiind liberă pentru publicul larg.
Cei care nu se află în Ploiești pe 14 septembrie pot urmări imagini din cadrul Turului și online, pe pagina de Facebook a Auchan România. De asemenea, pentru a sărbători toate cele cinci etape ale Turului României, Auchan, partenerul principal al evenimentului, și-a propus să aducă un omagiu bucătăriei tradiționale românești specifice fiecărei zone în care se desfășoară acestea și să aducă în atenția publicului larg preparatele pline de arome și gust, inclusiv un preparat popular în zona Ploiești – Piatra Arsă, unde se va desfășura etapa a patra a Turului.
Astfel că, în fiecare zi a competiției, Auchan va prezenta câte o rețetă tradițională pe canalele sale de social media, respectiv Facebook și Instagram, pe care vă invită să o încercați.
Pentru cei care vor să experimenteze gastronomia tradițională din zona Ploiești – Piatra Arsă, Auchan a pregătit un preparat de-a dreptul delicios și plin de arome: mâncare de castraveți murați cu carne de porc, descris și preparat pas cu pas în rețeta video.
Auchan vă invită să îi susțineți pe participanții Turului României, la startul celei de-a patra etape, ce va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 11, în parcarea centrului comercial Auchan Ploiești.