Ploieştiul va deveni pentru câteva zile capitala boxului juvenil european.
Sala Sporturilor Olimpia găzduiește, în perioada 21-30 iulie, Campionatul European de Box pentru Juniori. Competiţia girată de Federaţia Română de Box o va organiza, sub egida European Boxing Confederation (EUBC), în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti şi Clubul Sportiv Municipal Ploieşti.
Rezervat sportivilor născuţi în anii 2007 şi 2008, Campionatul European de Box pentru Juniori a ajuns la ediţia cu numărul 27 şi va beneficia de prezenţa a circa 400 de tineri boxeri (record al ultimilor 5 ani) din 32 de ţări. România va participa la toate categoriile de greutate, secţia de box a CSM Ploieşti urmând să fie reprezentată de Fabian Stroe, la categoria „52 kg”! Campion naţional de juniori în luna noiembrie a anului trecut şi medaliat cu aur la Cupa României de la Iaşi, din luna mai, sportivul descoperit de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea se antrenează în prezent la Centrul Olimpic de la Brăila, sub comanda lui George Perţea şi Marian Piţa. Fabian Stroe a reprezentat România şi la Campionatul European de Juniori de anul trecut, de la Montesilvano (Italia), fiind eliminat în primul tur al categoriei „48 kg”. „Este un copil extrem de talentat, care a crescut de la an la an şi are mare dorinţă să confirme şi pe plan european după ce a câştigat cam tot ce se putea pe plan naţional. Cu experienţa acumulată în ultimul an, el fiind prezent şi în toamna trecută la Campionatul European de Juniori, dar la altă categorie de greutate, cu susţinerea publicului şi cu puţin noroc la tragerea la sorţi, cred că ne poate face o bucurie la această competiţie”, este de părere antrenorul coordonator al secţiei de box a CSM Ploieşti, Titi Tudor.
Programul competiţiei de la Ploieşti este următorul:
Vineri, 21 iulie
Ora 13:00 – Ceremonia de deschidere
Ora 14:00 – Sesiunea 1 – 15 meciuri
Ora 18:00 – Sesiunea 2 – 25 de meciuri
Sâmbătă – Joi, 22-27 iulie
Ora 14:00 – Sesiunea 1 (20 meciuri)
Ora 18:00 – Sesiunea 2 (20 meciuri)
Vineri, 28 iulie
Ora 14:00 – Sesiunea 1 – Semifinale (25 meciuri)
Ora 18:00 – Sesiunea 2 – Semifinale (25 meciuri)
Sâmbătă, 29 iulie
Zi liberă
Duminică, 30 iulie
Ora 14:00 – Sesiunea 1 – Finale (12 meciuri)
Ora 17:00 – Ceremonia de închidere
Ora 18:00 – Sesiunea 2 – Finale (13 meciuri)
Accesul publicului este liber şi este permis numai în Tribuna 1 a Sălii Sporturilor Olimpia, Tribuna a 2-a, din zona vestiarelor, fiind rezervată oficialilor şi sportivilor.
Urmărește pagina de facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!