1 din 3 români preferă bicicleta ca mijloc de transport. Cu ocazia Turului României 2019, Federația Română de Ciclism invită românii la Recensământul Bicicletelor. Una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism din Sud-Estul Europei, Turul României,are loc în perioada 11-15 septembrie 2019; Mai mult decât o competiție sportivă, Turul României reprezintă un proiect de încurajare a mersului pe bicicletă în rândul populației și, totodată, de promovare a obiectivelor turistice ale României la nivel mondial;Cu această ocazie, Federația Română de Ciclism,organizatorul competiției, dă startul Recensământului Bicicletelor în România; Peste o treime dintre români (37%) utilizează deja bicicleta ca mijloc principal de transport, arată un sondaj național efectuat pe platforma Ivox.ro, la solicitarea FRC.
Țara noastră are o lungă tradiție în ciclism, fiind a șasea din lume care a găzduit un tur național, în 1934. „Mica Buclă”este inclusă în calendarul competiționalal Uniunii Cicliste Internaționale, care anul acesta a promovat competiția la categoria 2.1.
La ediția din 2019 a Turului României vor fi prezente 20 de echipe, dintre care 6 naționale și 14 continentale: Team Novak, Echipa Națională a României, Lokosphinx (Rusia), VosterATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), Vivo Massi (Paraguay), Kyiv Capital (Ucraina), Echipa Națională a Slovaciei, CCC Development Team (Polonia), Elkov Author (Cehia), Team Hurom (Polonia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Echipa Națională a Rusiei, Echipa Națională din Belarus, Echipa Națională a Estoniei, Pannon Cycling Team (Ungaria), precum și Vino Astana Motors (Kazakhstan). Aproximativ 140 de cicliști se vor lupta pentru tricoul galben, în cadrul a 5 etape, printre care șiSerghei Țvetcov, câștigătorul ediției din 2018 a Turului României, care a concurat pentru Echipa Națională a României. Sportivul va concura și anul acesta pentru a-și apăra titlul.
Turul României 2019 începe la Cluj-Napoca
Ceremonia de deschidere oficială a Turului României va avea loc pe 10 septembrie, la Cluj-Napoca, începând cu ora 19:15, în parcarea Cluj Arena, fiind deschisă publicului. Tot în preambulul primei etape a Turului României, pe 10 septembrie, la Cluj-Napoca vor avea loc, o serie de evenimente conexe competiției sportive, destinate pasionaților de bicicletă și copiilor. Bike Show cuprinde o serie de ateliere pe bicicletă, curse de sprinturi, speed race, acrobații, outdoor cycling și ateliere de siguranța biciclistului pentru copii. La cursa copiilor sunt invitați să ia parte, în aceeași zi, micii cicliști cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani. Evenimentele au loc în zona pietonală Cluj Arena, pe 10 septembrie, între 15:00 și 21:00. Bike Show și Cursa Copiilor vor avea loc și la Târgoviște, pe 13 septembrie, adiacent celei de-a treia etape a Turului României, între orele 15:00-21:00, la Complexul Natație, dar și la București, pe 15 septembrie, adiacent etapei finale a Turului României, între orele 10:00-16:00, în alveola Kiseleff, din Piața Victoriei.
Un alt eveniment conex Turului României este King of the Mountain, concurs de cățărare pe off-road. Cursa are loc pe 14 septembrie, adiacent celei de-a patra etape a Turului României, și ia startul la ora 12:00, la Telegondola Sinaia, având ca punct de finish Cabana Piatra Arsă, la o altitudine de 1920 metri. Cățărarea pe șoseauaTransBucegi are o lungime de 17 kilometri și 1000 de metri diferență de nivel.
Programul competițional al Turului României 2019
Etapa 1 (11 septembrie) Cluj-Napoca– Sighișoara (168 kilometri)
Traseu: Cluj-Napoca - DN1C- Vălcele-Apahida – Sighișoara
Start festiv: 10:45 – Cluj-Napoca, Parcarea Cluj-Arena
Etapa 2 (12 septembrie) Brașov-Focșani (176.3 kilometri)
Traseu: Brașov – DN 11 – Focșani
Start festiv: 10:45 - Brașov, Auchan Coresi Shopping Resort
Etapa 3 (13 septembrie) Buzău – Târgoviște (121.6 kilometri)
Traseu: Buzău – E 85 – Târgoviște
Start festiv: 12:45 – Buzău, Piața Daciei
Etapa 4 (14 septembrie) Ploiești – Piatra Arsă (126 kilometri)
Traseu: Ploiești – RAR Prahova – DN 72/DJ156 – Piatra Arsă
Start festiv: 11:50-Ploiești, Auchan
Etapa 5 (14 septembrie) București(100.3 kilometri, circuit urban)
Traseu: Piața Victoriei – Șoseaua Kisseleff – Piața Arcul de Triumf – Bulevardul Regele Mihai I – Piața Presei Libere (18 ture)
Start festiv: 12:00-Șoseaua Kiseleff, Piața Victoriei
Proiect de promovare a potențialului turistic al țării
Mai mult decât o competiție sportivă, Turul României reprezintă un proiect de promovare a bicicletei și stilului de viață sănătos în rândul populației, precum și de promovare a frumuseților României la nivel mondial, prin parteneriatul cu Auchan Retail România.
„Turul României ia startul, anul acesta, cu un obiectiv pe cât de ambițios, pe atât de frumos. Vrem să îi facem pe români să iubească ciclismul și bicicleta, să construim o cultură a bicicletei, precum și să le arătăm și cât de frumoasă este țara, văzută pe două roți. Rezultatele unui studiu pe care l-am realizat în preambulul competiției cicliste cu cea mai mare tradiție în România ne bucură, pentru că arată că suntem pe drumul cel bun. Românilor le place să meargă pe bicicletă, fie pentru că se simt liberi, fie pentru că doresc să aibă un stil de viață sănătos și să se bucure de natură astfel. Îi invităm să participe la Recensământul Bicicletelor, vrem să aflăm câți suntem pe două roți în țară, și să fie alături de Turul României”,a declarat Eduard Novak, Președintele Federației Naționale de Ciclism.
„Suntem onorați și încântați să fim partener principal al Federației Române de Ciclism pentru Turul României, iar rolul nostru este să ajutăm ca acest eveniment să devină un fenomen național și, în același timp, un motiv de mândrie pentru români și România. Încă de la înființare, de acum aproape 13 ani, Auchan Retail România susține viața sănătoasă, atât prin numeroasele soluții pentru o alimentație bunăși echilibrată puse la dispoziția clienților în magazine, cât și prin promovarea unui stil de viață activ, bazat pe mișcare, fiind un susținător permanent al diverselor activități sau competiții sportive locale sau naționale”,a declarat Tiberiu Dănețiu, Director marketing Auchan Retail Romania.
Traseulpe care vor pedala cicliștii se întinde pe o distanță de 688 de kilometri și a fost conceput pentru a surprinde unele dintre cele mai spectaculoase peisaje. Pornește din Cluj-Napoca, ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor) la o altitudine de 1950 de metri, în premieră națională pentru o competiție, și se încheie în București. Sighișoara, Brașov, Focșani, Buzău, Târgoviște, Ploiești sunt alte orașe aflate pe traseul Turului României 2019.
TURA DE RECUNOAȘTERE A TURULUI ROMÂNIEI
7 din 10 români aleg bicicleta ca mijloc de relaxare
Cu ocazia Turului României 2019, Federația Română de Ciclism invită românii să participe la Recensământul Bicicletelor, o inițiativă menită să arate dimensiunea comunității pasionaților de mișcare pe două roți. Oricine poate înscrie numărul de biciclete deținute pe http://turulromaniei.com/recensamant-biciclete/, în perioada 3-15 septembrie 2019.
Pentru 37% dintre români, bicicleta e mai populară decât mașina, arată un sondaj național realizat în perioada 22-29 august 2019, pe platforma Ivox.ro, realizat la solicitarea
Federației Române de Ciclism cu ocazia startului Turului României. 7 din 10 români merg cu bicicleta ca să se relaxeze, în weekend sau în călătorii. 13% dintre ei merg cu bicicleta cel puțin o dată pe săptămână, mai arată studiul, la care au participat 750 de respondenți, cu vârste între 18 și 65 de ani, utilizatori de Internet. (marjă de eroare de +/- 3%). Majoritatea participanților la sondaj (64%) asociazăbicicleta cu sănătatea, în timp ce aproape jumătate (46%) spun că bicicleta le trezește amintiri din copilărie. 38% dintre români asociază bicicleta cu senzația de libertate, iar 29% - cu un comportament „verde”. Creșterea în popularitate a bicicletei a atras și creștereapopularității a ciclismului în țară: 1 din 5 respondenți a declarat că urmărește competiții de ciclism.
Tricourile distincte acordate la Turul României
În cadrul Turului României vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (lider clasamentgeneral), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (Cel mai bun român).
Partenerii principali ai Turului României sunt Auchan Retail România și Ministerul Tineretului și Sportului, alături de partenerul de mobilitate – Skoda, partenerii instituționali – Primăria Municipiului București, Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Cluj și partenerii de organizare: Danone (Tricoul Galben), Coccolino (Tricoul Cel mai bun sprinter), Persil (Tricoul cel mai bun U23), Auchan (Tricoul cel mai bun Român), Vodafone, Petrom, Chio, Cristim, Eti Dare, Gatorade, Perfect Fit (Mars), Banca Transilvania, Prodlacta, Wanted, Zuzu FIT și Ivox.ro. Mai multe informații despre Turul României 2019: http://turulromaniei.com.