Cosmin Bănică este campion național la juniori

Cosmin Bănică este campion național la juniori
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Boxerul Cosmin Bănică de la CSM Ploiești a realizat o frumoasă performanță devenind campion naţional de juniori la categoria de greutate „50 kg”!

Sportivul a încheiat en-fanfare o competiţie la care şi-a depăşit cei trei adversari întâlniţi cu decizii unanime, 5-0. Finala cu slătineanului Dimitrios Udrea nu i-a pus niciun fel de probleme promițătorului pugilist ploieștean care s-a impus clar și de această dată. „Cosmin a mers foarte bine şi astăzi, cu încredere în el, siguranţă şi multă dăruire. E un băiat care a muncit mult să ajungă aici, a tras să fie în categorie, ceea ce nu e uşor, pentru că stai în tensiune toată săptămâna, faci antrenamente, apoi faci cântarul şi dacă nu eşti ok treci iar la antrenament. Iar aceste sacrificii cred că ar trebui apreciate mai mult de toată lumea! E o performanţă de care sunt mândru, pentru că n-am avut meciuri de verificare şi a fost greu să ne pregătim de competiţiile oficiale. Mi-a rupt mâinile muncind la antrenamente şi nu îmi pare rău!”, a declarat antrenorul coordonator al secţiei de box a clubului ploieștean, Titi Tudor.

Ceilalţi doi reprezentanţi ai CSM Ploieşti prezenţi la Brăila, Mihai Valentin Ceocea şi Daniel Sebastian Gherghe, au pierdut în optimile de finală ale categoriei „57 kg”.

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

   

 

Image