Autoritățile locale dezbat joi un proiect care propune înființarea unei secții de tenis de câmp în structura CSM Ploiești.
Proiectul de hotărâre, care este propus pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi a forului legislativ ploieștean, propune înființarea unei secții de tenis de câmp în structura sportivă a Clubului Sportiv Municipal Ploiești.
CSM Ploiești ar putea avea o secție de tenis de câmp
Proiectul, inițiat de consilierul PNL Aurelian Tudor, împuternicește directorul CSM să efectueze demersurile necesare pentru afilierea noii secții la Federația Română de Tenis și înregistrarea acesteia în Certificatul de Identitate Sportivă la Registrul Sportiv al Agenției Naționale de Sport.
„Datorită dezvoltării, a creșterii spectaculozității și popularității sale, tenisul a fost inclus în programul Jocurilor Olimpice, începând cu anul 1984. În prezent, acest joc sportiv este extrem de răspândit în țara noastră, Federația Română de Tenis având numeroși jucători legitimați, la care se adaugă zecile de mii de copii, tineri și adulți care joacă de plăcere”, se arată în referatul de aprobare care însoțește proiectul de hotărâre de Consiliu.
O discuție pe această temă a mai avut loc acum câteva luni în Consiliul Local între consilierul liberal și directorul Clubului Sportiv Municipal, Dănuț Burghelea, în perioada aprobării bugetelor de venituri și cheltuieli pe 2024. La momentul respectiv, directorul Burghelea nu a părut convins de propunere, sugerând că înființarea unei secții noi ar genera cheltuieli mari.