Peste 120 de juniori hocheiști nu mai mari de 10 ani, din șapte echipe, și-au anunțat participarea, duminică, la „Cupa Dragonului de Gheață”. Evenimentul este organizat de ACS Olimpia Ploiești, singurul club de hochei din municipiu, și își propune să devină o frumoasă tradiție pentru promovarea acestui sport în regiune.
Duminică, pe 2 iunie, timp de patru ore, copiii din categoriile de U9 și U11 ale cluburilor înscrise în competiție se vor întâlni în meciurile găzduite pe Patinoarul „Țiriac Arena” din Otopeni.
„Peste 120 de copii cu vârste între 6 și 10 ani vor juca meciuri de hochei pe gheață, sportul lor preferat. Echipele participante sunt: Allianz (U9), CSM Corona Brașov (U9 și U11), Dedeman (U11), ACS Olimpia Ploiești (U9 si U11), CSM Dunărea Galați (U9 si U11), CSS Triumf București (U9 si U11) și ACS Steaua Rangers București (U9 si U11)”, au anunțat organizatorii.
Meciurile vor avea loc în intervalul 10.00 - 14.00 și vor fi urmate de festivitatea de premiere, care va încheia acest sezon de pe Patinoarul „Țiriac Arena”.
Intrarea spectatorilor este liberă, iar competiția de duminică este un prilej excelent să vedeți, de aproape, ce presupune practicarea acestui sport, dacă sunteți în căutarea unor variante de activități extrașcolare pentru copilul dumneavoastră.
Înființat acum mai bine de 10 ani, clubul ACS Olimpia Ploiești este unul dintre puținele cluburi de hochei pe gheață din zona de sud a țării și singurul din Prahova. În prezent, are sportivi la toate categoriile de juniori, de la U7 până la U17, antrenând atât fete, cât și băieți, cu vârste între 5 și 17 ani, din Prahova, Ilfov și București. Aceștia sunt pregătiți de antrenorii Florin Tănase, Gabriel Curelar, Nelu Alexe și George Minescu (portari).
În sezonul care tocmai s-a încheiat, clubul ploieștean a fost înscris în Campionatul Național organizat de Federația Națională de Hochei pe Gheață, la categoriile de vârstă U17 și U13, obținând, la aceasta din urmă, medalia de argint a Grupei B.
Olimpia Ploiești, vicecampioană națională la hochei pe gheață (grupa B), în sezonul 2023 - 2024