Final de săptămână cu 20 de medalii pentru șahiștii de la CSM Ploiești

Sah CSM Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Sportivii secţiei de şah a CSM Ploiești au participat la două competiţii extrem de importante.

Bilanțul, remarcabil și de această dată,  a adus 20 de medalii: 9 de aur, 8 de argint şi 3 de bronz!

Prima întrecere la care sportivii de la CSM Ploieşti au luat parte a fost Faza Judeţeană a Olimpiadei Sportului Şcolar, competiţie pe care Inspectoratul Şcolar Prahova a organizat-o, vineri, la Măneciu Pământeni. La startul întrecerii s-au aflat cei mai buni tineri şahişti ai judeţului, iar elevii lui Petre Grigore au avut evoluţii foarte bune, reuşind să obţină 6 medalii – trei de aur, două de argint şi una de aur – şi două menţiuni, după cum urmează:

Medalii de aur

– Alexandru Constantinoiu (gimnaziu), Eduard Ioniţă (ciclul primar) şi Emma Davicenco (ciclul primar, fete);

Medalii de argint

– Antonia Ciapă (liceu, fete) şi Diana Popescu (gimnaziu, fete);

Medalie de bronz

– David Dura (ciclul primar);

Menţiuni

– Vladimir Boştină (ciclul primar) şi Daria Constantinoiu (ciclul primar).

Sportivii de la CSM Ploieşti au fost prezenţi și la Festivalul „Şah în şcoală – Cupa Moş Crăciun – Hotel Tiara”, competiţie organizată de Grupul Observatorul Prahovean, CS Gambitul Damei Iași, Asociația Județeană de Șah Prahova, Clubul Sportiv Universitar Ploiești şi Hotel Tiara, din Ploieşti.

A fost un nou prilej pentru şahişti să obţină medalii, bilanţul fiind de 6 medalii de aur, 6 de argint şi două de bronz:

Medalii de aur

– David Dura (Open B), Alexandru Constantinoiu (Open A), Antonia Ciapă (Open A, fete, liceu), Diana Popescu (Open A, clasele V-VI), Melania Grigore (Open B, clasa I, fete) şi Andreea Tănase (Open B, clasa a III-a, fete);

Medalii de argint

– Cezara Ferar (Open A, clasele VII-VIII), Ayan Ioniţă (Open A, clasele V-VI), Darius Nicolae (Open B, clasa I), Petre Catrina (Open B, clasele III-IV), Alexandru Precupanu (Open D) şi Matei Tarara (Open C);

Medalii de bronz

– Daria Constantinoiu (Open B, clasele III-IV) şi Alexandru Tudor (Open D, clasele I-II).

 

 

Image