Cei doi promițători pugiliști de la CSM Ploiești au cedat în turul inaugural la CE de Box U23
Doi dintre cei trei sportivi ploieşteni care reprezintă România la Campionatul European de Box pentru Seniori U23 au părăsit competiţia în primul tur. Fraţii George şi Iulian Dumitrescu au pierdut meciurile din primul tur la capătul unor meciuri echilibrate, pe care arbitrii judecători le-au “văzut” în favoarea adversarilor.
La categoria “67 kg”, George Dumitrescu a pierdut cu 4-1 în faţa turcului Mehmet Aydemir, iar la „75 kg” Iulian Dumitrescu a fost învins cu 3-2 de cehul Dominik Gloser.
„Sunt extrem de dezamăgit de faptul că amândoi au ieşit atât de repede, dar am văzut meciurile şi pot să vă spun că ambele au fost echilibrate, însă la nivel internaţional e posibil ca decizia să meargă în oricare direcţie. Băieţii au muncit mult, au ieşit campioni naţionali, iar acum au reprezentat ţara şi clubul la o competiţie de mare anvergură, aşa că nu pot fi supărat pe ei”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de box a CSM Ploieşti, Titi Tudor.
CSM Ploiești a rămas cu un singur reprezentat în competiţia continentală, Marian Ghinoiu urmând să debuteze joi la categoria „54 kg” în compania lui Bashkim Bajoku, din Kosovo.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!