Hipodromul Ploieşti a găzduit o nouă reuniune hipică în cadrul căreia au avut loc cinci curse de trap. Principalul eveniment a fost Premiul de viteză, una dintre cele cinci curse clasice ale anului câţtigată de favoritul Gailuron de Bellen. Calul condus de Adrian Marciu n-a avut emoţii în a se impune chiar dacă Speedy Nobel a lăsat, la un moment dat, impresia că i-ar putea pune ceva probleme. În celelalte curse de trap ale zilei, s-au impus Kansas (Premiul Orologiu), Gabriella BD (Premiul Potir), Unipress (Premiul Perjar) şi Dona Pilar (Premiul Tineretului – Fortuna Silver). Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată duminică, 11 octombrie, şi va avea ca principal eveniment Premiul Agriculturii.