Nu cu puţine eforturi s-a putut organiza la Ploieşti a doua reuniune de trap din acest an.
Marian PUȘCAȘ
Au fost programate cinci curse dintre care o clasică, Premiul de Florii. Din păcate asistența a fost una redusă din cauza zilei de florii, a fost și frig și poate turfiştii s-au cam plictisit de aceiași actori, mulţi dintre ei fără valoare. Cât despre valoarea premilor puse în joc ele rămân o bătaie de joc la adresa proprietarilor de cai, bine că nu ştiu caii că ar refuza să iasă din grajduri.
Premianţii zilei au fost :
În cursa numărul 1, Premiul Bujorel, a învins Kiss Me D'avril în 1,33.3/km, condus impecabil de Magda Niță. La această cursă au fost unele probleme cu armăsarul francez Kierosin care a manifestat o stare de nervozitate excesivă. La fel s-a întâmplat şi în urmă cu două săptămâni, în mod normal calul trebuia trimis la grajd și trebuie recalificat domnilor comisari, nu lăsat să alerge şi să provoace accidente. În loc să creştem și să ameliorăm calul românesc se preferă să cumpărăm gunoiul francez cu câteva sute de euro, domnule Manea!
A doua cursă, Premiul Supermarket La Cocoș, a revenit iepei Otawa cu timpul 1 ,26/km condusă de Magda Nită. Magda, un conducător tenace, ambițioasă, care nu refuză lupta în doi unde pe ultima linie dreaptă este imbatabilă. Cu cele trei victorii obţinute în acest an este un candidat serios la titlul de campion din acest an, iar Adrian Marciu, campionul en-titre, trebuie să tragă din greu, deci atenţie sporită. În urmă cu mulţi ani la Hipodrom se organiza o cursă inedită, "Premiul Amazoanelor", unde driveri erau numai domnişoare şi doamne, era perioada frumoasă a hipodromului, nu mocirla păstorită acum de CSM Ploieşti.
Cursa a treia, Premiul Cupidon, Adrian Marciu l-a condus spre victorie pe Junkie, timpul1,25.6/km. Cea mai importantă cursa a zilei, Premiul de Florii, driverul Ion Costeanu împreună cu elevul său New Jersey ,1,22.6/km s-a impus. În ultima cursa sponsorizată de un proprietar de cai, Nicolae Marin, Premiul Primăverii, a revenit iepei Șansă cu timpul 1,20,4/km condusă magistral de către Cristian Slate, vârful de lance al driverilor români. Vă spuneam de reorganizarea serviciului hipic la hipodrom, necesară din multe puncte de vedere, conducerea hipodromului dându-și girul. Numai o săptămână a fost linişte ,iar au început şicanele, șopârlele pe la Primărie, jicnit şi ameninţat l-au determinat pe Cornel Constantin, handicaper şi comisar hipic să-și dea demisia și așa se pierde un profesionist cum nu are la ora actuală Hipodromul. Acum se aşteaptă revenirea en-fanfare lui Dorel care împreună cu Dorela, ca circul să revină. În 18 ţări din Europa, francezii de la Societatea Le Trot, ca organizator, şi Paris Mutual Urban, care se ocupă de pariuri, în fiecare țară se organizează un eveniment Seara Campionilor care răsplăteşte performanţele hipice dintr-un an. În gala desfăşurată în Ungaria, în luxosul restaurant al hipodromului Kimcsem Park, printre invitaţii de onoare s-a numărat şi proprietarul de cai constănţean Laurenţiu Crețu. Acesta a primit un trofeu pentru evoluţia excelenta pentru un cal de trei ani, My Dyla l. record 1,16.9/km (tatăl fiind Timoko, o vedetă franceză retrasă din activitate în 2018 şi care a câștigat în toată cariera 5.011.851 euro). Domnul Crețu mai are încă 10 cai care se pregătesc în Ungaria sub comanda antrenorului emerit Laszlo Coloși. Felicitări, deși am un gust amar tot mai mulţi proprietari de cai români preferă Ungaria unde condițiile la toate nivelurile sunt la superlativ față de Ploieşti unde nu se practică nici măcar amatorismul.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!