Hipodromul Ploieşti a găzduit astăzi cea mai importantă reuniune hipică a anului. Punctul de atracţie a fost Marele Premiul Regal al României la Trap în cadrul unui eveniment ce a avut în program nu mai puţin de şapte curse. Privitorii, peste 600 la număr, au avut parte şi de multe momente artistice şi surprize pregătite de organizatori.
Cei mai buni şase trăpaşi în vârstă de 4 ani ai momentului s-au întrecut pentru a intra în posesia Marelui Premiu Regal al României la Trap decis la intrarea în ultima linie dreaptă, atunci când iapa Dona Pilar, condusă de Adrian Marciu, a lansat atacul decisiv impunându-se în faţa urmăritorilor Dolce Dorel şi Big Red Girl. Fstivitatea de premiere a fost oficiată de domnul Consilier Local al Municipiului Ploieşti, dr. Valentin Răzvan Săbău!
Armăsarul New Jersey a câştigat Premiul Debutanţilor, condus fiind de acelaşi Adrian Marciu, în timp ce în celelalte curse de trap s-au impus Vulcano CD (Premiul Gornist), Hera Yamm (Premiul Gabarit), Wicked from Heaven (Premiul Juvenil) şi General de Bry (Premiul Valea Prahovei).
Reuniunea a fost închisă de cursa de galop dotată cu Premiul „Wathba Stallions Cup” şi premii consistente, în valoare totală de 5.000 de euro, puse „la bătaie” de organizatorii de la Federaţia Hipică Română cu sprijinul HH Sheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Racind Festival. Lupta s-a dat între favoriţii Alwaadi, Eladora JR şi Zaara, primul dintre cei trei, condus de bulgarul Ivan Ivanov, reuşind să se impună, totuşi, destul de clar la capătul celor 1800 de metri ai cursei.
Pauzele dintre curse au fost prilej de spectacol artistic, Fanfara Centrului Judeţean de Cultură Prahova, Trupa de majorete a Clubului iSports Ploieşti şi Ansamblul Folcloric Prahova oferind momente care au plăcut publicului spectator. Înaintea principalei curse a zilei, Marele Premiu Regal al României la Trap, a avut loc şi o prezentare de modă în trăsură, pusă la cale cu complicitatea editorului revistei Lace Magazine, stilistul Loredana Chelba, şi cu ajutorul agenţiei Unique Models, a magazinului Boutique for you şi a prietenilor de la Chic Fleuriste.
Înaintea ultimei curse de trap a zilei, zona din interiorul pistei de trap a fost amenajată pentru o scurtă reprezentaţie de sărituri peste obstacole, oferită de Erica Georgescu (10 ani), pe calul Maya, şi Gheorghe Mihalache (56 ani), pe calul Camel.
Totodată, holul central al hipodromului a fost extrem de ofertant pentru spectatori, care au putut alege, în funcţie de pasiuni, între prezentarea de ii româneşti propusă de Laura Ioana Nicolau, fondatoarea brandului „LINia 13”, galeria de tablouri tematice oferite de Filarmonica „Paul Constantinescu” şi expoziţia de fotografii având ca temă istoria curselor de trap şi galop din România, pusă la dispoziţie de către Jockey Club Român.
Cei mai mici spectatori având bucuria de a se plimba cu poneiul Camelia, dar şi de a colora şi a se distra cu plastilină în „fun corner”-ul special amenajat pentru ei.
Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată duminică, 18 iulie 2021, şi va avea ca principal eveniment Premiul Municipiului Ploieşti.