Isabel Pîrvu (66 kg), sportiva clubului ploieştean CSM, a pierdut în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de Box pentru Juniori de la Tbilisi (Georgia). Ucraineanca Valeriia Mrshcheriakova a oprit ascensiunea ploieştencei care a reuşit în ultimii doi ani să câştige de două ori Cupa României, o dată titlul de campioană naţională şi o dată pe cel de vicecampioană naţională, dar de fiecare dată la categorii de greutate inferioare (60 kg sau 63 kg).
„Din punctul meu de vedere, a pierdut, asta este indiscutabil, dar eu am fost mândru de modul în care s-a prezentat. Nu a cedat în niciun moment, deşi a avut în special o primă repriză foarte grea, şi a luptat până la capăt, reuşind, în opinia mea, să câştige ultima repriză. Mă bucur că ne-a reprezentat la Campionatul European şi a făcut-o onorabil, în condiţiile în care a boxat la o categorie superioară celei la care era obişnuită şi s-a aflat la prima ei competiţie internaţională. Va câştiga experienţă şi sunt sigur că va reuşi să arate şi pe plan internaţional ceea ce a dovedit în ţară, unde a devenit campioană naţională şi a câştigat Cupa României”, a declarat antrenorul coordonator al secţiei de box a CSM Ploieşti, Titi Tudor.