Isabel Pârvu s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European de box pentru juniori

Isabel Pârvu s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European de box pentru juniori
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Isabel Pîrvu (66 kg), sportiva clubului ploieştean CSM, a pierdut în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de Box pentru Juniori de la Tbilisi (Georgia). Ucraineanca Valeriia Mrshcheriakova a oprit ascensiunea ploieştencei care a reuşit în ultimii doi ani să câştige de două ori Cupa României, o dată titlul de campioană naţională şi o dată pe cel de vicecampioană naţională, dar de fiecare dată la categorii de greutate inferioare (60 kg sau 63 kg).

 „Din punctul meu de vedere, a pierdut, asta este indiscutabil, dar eu am fost mândru de modul în care s-a prezentat. Nu a cedat în niciun moment, deşi a avut în special o primă repriză foarte grea, şi a luptat până la capăt, reuşind, în opinia mea, să câştige ultima repriză. Mă bucur că ne-a reprezentat la Campionatul European şi a făcut-o onorabil, în condiţiile în care a boxat la o categorie superioară celei la care era obişnuită şi s-a aflat la prima ei competiţie internaţională. Va câştiga experienţă şi sunt sigur că va reuşi să arate şi pe plan internaţional ceea ce a dovedit în ţară, unde a devenit campioană naţională şi a câştigat Cupa României”, a declarat antrenorul coordonator al secţiei de box a CSM Ploieşti, Titi Tudor.

Image