JO Paris 2024. David Popovici a terminat al treilea în finala probei de 100 m liber, obținând bronzul, a doua medalie olimpică a sa la Paris.
David a avut al treilea timp al cursei desfășurate aproape de miezul nopții, 47.49 secunde, după chinezul Pan Zhanle, care a stabilit un nou record mondial (46.40), și australianul Kyle Chalmers (47.48).
„Sunt al treilea cel mai bun din lume la o probă, primul la altă probă, sunt extraordinar de bucuros… şi cât de strâns a fost şi acum! La locul doi am fost de-o sutime, iar locul patru a fost, de mine, tot la o sutime. M-am simţit un pic mai bine la cursa asta, în sensul că am reuşit să fiu mai calm şi mai controlat, dar a fost cu totul o experienţă foarte frumoasă. Mă bucur că am reuşit să nu mă culc pe-o ureche şi s-o las moale acum. Am dat în continuare tot ce aveam mai bun şi sunt foarte bucuros că am încheiat acest ciclu olimpic.
Cred că oamenii de acasă, nici măcar cei din tribună, cei mai mulţi, nu-şi dau seama cât poţi să munceşti pentru o sutime. Munceşti ani de zile, ani de zile şi cineva atinge cu o sutime înaintea ta. Alea două sutimi înseamnă antrenamente nelipsite, sacrificii nenumărate, o echipă foarte bună în jur. Le sunt recunoscător tuturor!”, a spus David, într-un scurt interviu acordat pentru TVR, la finalul cursei.
Cu medalia la gât, acesta a mărturisit că ea „simbolizează toate antrenamentele la care mi-aș fi dorit să lipsesc, dar nu am făcut-o. Greutatea ei simbolizează toate sacrificiile pe care eu și apropiații mei le-am făcut să ajungem aici. O țin și o arăt pentru că sunt foarte mândru de ea”.
Sportivul a ținut să le mulțumească și celor care l-au susținut pe parcursul participării la Jocurile Olimpice. „Foarte mulți români, extrem de multe steaguri, mi-am auzit numele de peste tot, am auzit România de peste tot, dar sunt conștient că acasă, în fața ecranelor au fost și mai mulți români și, chiar dacă nu ați fost aici, la 50 de metri de mine, v-am simțit și vă mulțumesc pentru toată susținerea”.
Nu în ultimul rând, acesta și-a exprimat, în declarațiile date pentru TVR Sport, dorința ca rezultatele sale de la Paris să însemne o schimbare în sportul românesc:
„Sper să fac într-adevăr o diferență, oricât de greu va fi, nu în înotul românesc, ci în sportul românesc, pentru că sportul este cel mai bun ambasador al țării și îmi doresc să fac lucruri mari, chiar dacă lucrurile merg un pic mai greu la noi, o să fac tot posibilul. Asta este o misiune mai importantă decât să înoți două lungimi de bazin sau patru lungimi de bazin.
Nu aș spune că sunt un miracol, dar în condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, pe australieni, care au condiții infinit mai bune decât ale noastre, au bazine să își pună și în cap, au toată infrastructura de care au nevoie, au absolut orice, centre de pregătire, deci în condițiile astea, eu mă antrenez în Lia Manoliu, în același bazin în care am și învățat să înot, de aia sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, pentru că înot în aer liber, iar în timpul iernii, când e frig afară, ne antrenăm într-un balon unde, dacă o persoană care nu e obișnuită intră și stă trei minute, simte că se sufocă. În condițiile astea ne antrenăm noi, dar uite că se poate. Suntem puțini cei care excelăm, dar cu condițiile pe care le avem, trebuie să facem ce putem.
Oamenii obișnuiți pot face lucruri extraordinare. Nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta. Trebuie să se facă presiuni, să le fie adus la cunoștință tuturor celor care se ocupă de așa ceva. Trebuie să ne punem pe treabă, pentru că avem un campion olimpic din an în paște. Mi-ar plăcea să avem din ce în ce mai multe medalii. Avem o delegație destul de mare la Jocurile Olimpice, dar te uiți la multe alte țări care au mai puțini locuitori decât noi și sunt triplu, cvadruplu, pentru că se investește mai mult în sport, e considerat mai important și nu degeaba sunt și țări mai dezvoltate decât a noastră.
Pentru o Românie mai educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport, ăsta este un mesaj pentru toți politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva. Trebuie să facem ceva, vedeți toate mesajele, toată lumea e fericită, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu? Hai să avem mai mulți campioni olimpici, mai mulți medaliați, mai mulți finaliști, mai mulți calificați la Jocurile Olimpice”, a spus David Popovici la finalul cursei, pentru TVR Sport.
JO Paris 2024. David Popovici este campion olimpic! Medalie de aur pentru România la 200 de metri liber, într-o cursă fenomenală!